in

Negocierile cu UE, în impas cu trei săptămâni înainte de Brexit: „Un acord este practic imposibil”

Negocierile cu privire la Brexit între Londra şi UE par pe cale să se întrerupă, cu ceva mai bine de trei săptămâni înaintea datei prevăzute a divorțului, iar Bruxellesul îl acuză pe premierul britanic Boris Johnson că se joacă cu „viitorul Europei”, relatează AFP.

Europenii au dat Guvernului britanic termen până la sfârșitul săptămânii să le prezinte un compromis acceptabil și să ajungă la o despărțire amiabilă la 31 octombrie, după 48 de ani de viață comună.

Fără să aştepte acest termen, cele două părţi nu-şi ascund nemulțumirea. În urma unei convorbiri la telefon, marți dimineața, între liderii conservatori Boris Johnson şi Angela Merkel, o sursă de la Downing Street a apreciat că un acord este „practic imposibil”.

Potrivit acestei surse, cancelarul german l-a avertizat pe premierul britanic că un acord este „extrem de improbabil” dacă noile propuneri ale Londrei nu prevăd o rămânere a Irlandei de Nord britanice în Uniunea Vamală europeană.

Londra refuză acest lucru, iar planul său prevede o simplă aliniere la reglementări, însă nu vamală, cu Republica Irlanda vecină, un stat membru UE.

Este vorba despre evitarea reimpunerii unei frontiere fizice între cele două Irlande și apărarea păcii pe insulă, după mai multe decenii de violență.

Contactat de AFP, Guvernul german a refuzat să facă vreun comentariu despre conținutul acestei conversații.

Preşedintele Consiliului European, polonezul Donald Tusk, l-a acuzat pe Boris Johnson să se joacă cu „viitorul Europei şi Regatului Unit, într-un „joc stupid de reproșuri” cu privire la responsabilitățile unui eșec al negocierilor Brexitului.

Această discuție între Johnson și Merkel a avut loc în timp ce la Bruxelles au loc negocieri dificile în vederea evitării unui „no deal” la 31 octombrie, pe baza unui proiect prezentat miercuri de liderul britanic.

Lira sterlină a primit o lovitură. „Ultima rază de speranță a dispărut”, a subliniat Neil Wilson, un analist, la Markets.com.

Propunerile prezentate săptămâna trecută de Londra într-o încercare de a pune capăt problemei frontierei irlandeze au fost respinse de către europeni. UE refuză dreptul de veto pe care Londra vrea să-l acorde Adunării și Executivului nord-irlandeze și respinge propunerile din plan cu privire la controale vamale între cele două Irlande.

Ajuns la putere la sfârşitul lui iulie, Boris Johnson s-a angajat să scoată Regatul Unit din UE cu orice preţ la 31 octombrie, în pofida unei legi cu caracter constrângător care-l obligă să ceară o amânare cu trei luni în cazul în care nu se ajunge la un acord până la 19 octombrie, imediat după summitul european prezentat drept al ultimei șanse.

Începe numărătoarea inversă pentru Brexit. Se apropie funia de par, ce urmează în următoarele zile

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Viorica Dăncilă pleacă de la guvernare. Parlamentul a aprobat moțiunea de cenzură inițiată de opoziție

A fost descoperită cea mai vastă rețea de traficanți de droguri din Marea Britanie