in

Român din Anglia se îmbată și merge cu mașina pe contrasens: „Am crezut că sunt în România”

Un bărbat de origine română s-a urcat băut la volan și a intrat pe contrasens pe o stradă din orașul englez Sunderland, scrie Sunderland Echo.

El a afirmat în fața instanței, care i-a suspendat dreptul de a conduce un autovehicul, că a crezut că este în România, de aceea a luat-o pe partea opusă.

Cosmin Mirea, în vârstă de 34 de ani, a admis că s-a urcat băut la volan atunci când a apărut în fața Curții Magistraturilor din South Tyneside.

Mirea, care a spus că locuiește în Birmingham, a fost reperat de polițiști în timp ce conducea pe sensul greșit, în Vine Place, Sunderland, pe 6 octombrie și a fost oprit.

Procurorul a spus: „Când au vorbit cu el, și-au dat seama că era în stare de ebrietate. Vorbea împleticit și avea ochii sticloși. ”

El a fost testat cu aparatul alcooltest și s-a dovedit că avea 71 de micrograme de alcool în 100 de mililitri de aer respirat, limita fiind de 35.

Românul, care s-a reprezentat singur în instanță, a spus: „Cred că eram pe partea greșită a drumului pentru că în România circulăm pe acea parte a drumului. Cred că asta a fost problema mea. ”

El a spus că știe băuse prea mult când s-a urcat la volan.

Mirea a fost amendat cu 692 de lire sterline și i s-a interzis să conducă timp de 17 luni. De asemenea, el a fost obligat să plătească 85 de lire sterline și o sumă suplimentară de 69 de lire sterline.

Rupt de beat, conducea pe contrasens un tir cu numere românești în Țara Galilor. „Am vrut să mut camionul”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Kent: Român condamnat de două ori pentru omor, neagă că ar fi ucis un tânăr cu intenție: „Nu văd bine, un prieten mi-a spus că am lovit pe cineva cu cuțitul”

Noul proiect de lege a repatrierii prevede scutiri de taxe, casă și mașină. Ba chiar statul va plăti ca să îți cari mobila din străinătate