in

Bill Gates: „Va fi nevoie de mai multe doze de vaccin pentru a fi eficient”. Atac la administrația Trump

Fondatorul Microsoft, Bill Gates, avertizează că pot fi necesare doze multiple de vaccin contra coronavirusului, pentru ca acesta să fie eficient.

Miliardarul din Seattle a făcut mai multe declarații într-un interviu acordat CBS News, fiind foarte critic la adresa administrației Trump.

„Unele politici au fost greșite”, spune Gates. „Deschiderea barurilor, beneficiul economic versus riscul infecției, o mulțime de politici de genul acesta au fost greșite”, a mai declarat el.

Gates, în vârstă de 64 de ani, a subliniat că cheia combaterii virusului a fost distanțarea socială, purtarea de măști și dezvoltarea unui vaccin.

Fundația sa a donat 300 de milioane de dolari pentru a sprijini eforturile obținerii unui astfel de vaccin.

Bill Gates este darnic: „Dacă vaccinul funcționează, îl plătesc eu! Toți locuitorii planetei să beneficieze de el!”

Fondatorul Microsoft a spus că închiderea școlilor a fost printre cele mai mari preocupări ale sale.

El a mai spus că școlile are trebui să fie închise până în toamna lui 2021 și să se pună accent pe învățământul online.

„Până în toamna anului 2021, sperăm să avem acest lucru sub control”, a mai declarat Gates.

În ceea ce privește problema unui vaccin, Gates a spus că are încredere în Food and Drug Administration (FDA) că va găsi un vaccin sigur și de încredere.

Dar el a avertizat că va fi nevoie de „un număr incredibil de mare” de doze pentru a suprima virusul.

„Niciunul dintre vaccinurile din acest moment nu par să funcționeze cu o singură doză”, a spus Gates. „Aceasta a fost speranța chiar de la început.”

Gates, care a avertizat cu privire la amenințarea unei pandemii globale din 2015, a recunoscut că „va exista multă incertitudine” cu privire la eficacitatea oricărui vaccin, dar a subliniat că este o soluție „care se va îmbunătăți în timp”.

Gates a declarat că a fost consternat de răspunsul administrației Trump.

Printre acestea au fost lipsa încurajării oamenilor să poarte măști și relaxarea foarte rapidă.

El a spus că Europa, în general, a răspuns mai bine.

Spania, măsuri drastice în unele regiuni cu focare de coronavirus. Infectații, păziți cu poliția ca să nu iasă din case

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Ultima rundă de negocieri UK-UE. Marea Britanie nu renunță la pretențiile privind pescuitul. Lipsa unui acord comercial, tot mai evidentă

De astăzi, măștile sunt obligatorii în magazinele, supermarketurile, băncile sau oficiile poștale din Anglia