in

A jefuit o bătrână în Belgia și a fugit în Marea Britanie. A fost prins din cauza unui morcov

Parchetul Halle-Vilvoorde din Bruxelles a cerut o pedeapsă de opt ani de închisoare pentru un român care a jefuit o bătrână în orașul Grimbergen, în anul 2019.

Bărbatul, împreună cu un complice, a fugit cu 50.000 de euro în Marea Britanie.

Polițiștii au avut nevoie de doi ani pentru a-l identifica pe făptaș și pe complicele lui, după ce au prelevat salivă de pe un morcov pe care acesta îl mușcase, iar analiza ADN a stabilit că aceasta este cel care a mușcat din legumă, scrie Adevărul.

Victima, o bătrână, se dusese la cumpărături în dimineață în care a avut loc jaful, iar când s-a întors acasă, a fost atacată de doi bărbați mascați. Aceștia au amenințat-o cu un cuțit și au forțat-o să-i însoțească în timp ce au început să caute bunuri de valoare și bani prin casă. Apoi au forțat-o să deschidă seiful cu bijuterii.

Jaf cu pistolul la tâmplă în Belfast. Român acuzat că a legat două femei, le-a amenințat cu arma și le-a jefuit

Potrivit anchetatorilor, hoții au furat 50.000 de euro, după care au legat-o pe bătrână de pat și au plecat cu mașina ei. Vehiculul a fost găsit abandonat la scurt timp într-o intersecție din Grimbergen. Detaliul care avea să îi conducă pe polițiști la prinderea infractorilor a fost oferit de victima jafului. Bătrâna și-a amintit că unul dintre bărbați i-a spus că a petrecut noaptea în casa ei.

Poliția a găsit un loc de dormit improvizat în magazia casei. Acolo au observat și câteva bucăți de morcovi, iar pe unul dintre ei se puteau observa urme de mușcături. Anchetatorii au prelevat probe biologice de pe morcov, iar apoi au comparat rezultatele cu informațiile din baza de date națională, după care au extins căutările și în Marea Britanie.

În martie 2021, a fost identificat un suspect, un român cunoscut sub în Belgia și care fusese deja condamnat la 40 de luni de închisoare în Marea Britanie. Luni, 11 octombrie, Parchetul Halle-Vilvoorde din Bruxelles a cerut opt ​​ani de închisoare în cazul faptei comise de român. Sentința va fi pronunțată pe 8 noiembrie.


…A jefuit o bătrână în Belgia și a fugit în Marea Britanie. A fost prins din cauza unui morcov….

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 3 In medie: 5]
Dentist român dat în urmărire europeană pentru trafic cu droguri moare în accident auto în Marea Britanie

Dentist român dat în urmărire europeană pentru trafic cu droguri moare în accident auto în Marea Britanie

Cel mai mare port de containere din UK a ajuns la capacitate maximă. Ar putea refuza accesul navelor

Cel mai mare port de containere din UK a ajuns la capacitate maximă. Ar putea refuza accesul navelor