Un român plecat în Anglia a lăsat un prieten să îi renoveze apartamentul din România, însă atunci când s-a întors a descoperit că nu mai era proprietarul locuinței.
Curtea de Apel Galați a pronunțat sentința finală într-un dosar de înșelăciune și fals în care au fost trimiși în judecată doi bărbați acuzați că au vândut cu acte false apartamentul unui român plecat în Anglia, potrivit ziare.com.
În 2013, românul stabilit în Anglia de mai mulți ani s-a întors în România și a vorbit cu un prieten de-ai săi din copilărie pentru a se ocupa de renovarea apartamentului din Galați, el urmând să se întoarcă în Marea Britanie.
În timp ce era în România, bărbatul a constatat că i se expirase cartea de identitate, iar același prieten s-a oferit să îi „facă intrarea” la o doamnă de la Evidența Populației pentru eliberarea uneia noi, în regim de urgență.
Românul din Anglia a depus actele pentru eliberarea buletinului, dar pentru că a trebuit să plece nu a mai apucat să preia buletinul, urmând să îl împuternicească pe tatăl său să scoată documentul și să i-l trimită.
Prietenul care o cunoștea pe funcționara de la Evidența Populației s-a ocupat, însă, și de preluarea cărții de identitate, pe care i-a trimis-o prietenului său în Anglia. Înainte de a-i trimite prietenului său buletinul în Anglia, românul din țară l-a folosit însă pentru a împuternici, în numele proprietarului real, un alt bărbat pentru a vinde apartamentul.
Apartamentul era vândut în numele lui, dar fără știrea sa
„În cursul lunii mai 2015, l-am sunat pe A.A.A. și l-am rugat să îl lase pe tatăl meu în apartament, pentru a lua sculele de pescuit. Acesta a avut o atitudine de eschivare și mi-a spus că nu îl poate primi pe tata, deoarece avea o relație extraconjugală cu o studentă de la medicină, pe care a introdus-o în apartament. L-am mai rugat să îi dea sculele lui tata, dar acesta a ezitat spunând că are alte treburi și în acest fel m-am gândit că s-a întâmplat ceva cu apartamentul. L-am sunat iarăși pe A.A.A., l-am întrebat dacă s-a întâmplat ceva cu apartamentul și mi-a spus că totul este în regulă”, le- a declarat românul din Anglia anchetatorilor.
Viața în străinătate… Un român plecat la muncă în Anglia a avut o mare surpriză. Soția divorțase în lipsa lui și se recăsătorise fără ca el să știe
Bănuind că s-a întâmplat ceva cu apartamentul, acesta a început să facă o anchetă și a luat legătura cu notarul, descoperind că apartamentul este vândut în numele său, dar fără știrea sa.
Notarul la care s-a încheiat tranzacția avea să declare că, în momentul în care proprietarul s-a prezentat cu buletinul pentru a întocmi o procură pentru vânzarea apartamentului „în urma comparării fizionomiei persoanei respective cu fotografia aplicată pe actul de identitate, a apreciat că este vorba de una și aceeași persoană și nu a avut dubii că persoana care s-a prezentat nu ar fi C.C.C. astfel cum rezulta din actul de identitate”.
În cursul procesului, românul acuzat că a orchestrat vânzarea apartamentului în baza unor acte falsificate nu a recunoscut acuzațiile, susținând că proprietarul a fost cel care a întocmit procura în baza căreia a fost vândut apartamentul.
„Într-una din zile, când eram la grătar, C.C.C. mi-a spus că ar vrea să vândă, fără să știe soția lui, apartamentul pe care îl deținea în Galați mi-a spus că era unic proprietar al apartamentului.
I-am spus că eu nu am timp să mă ocup de așa ceva, întrucât urma să plec zilele următoare în Germania, însă i-am spus că știu eu o persoană de încredere, respectiv inculpatul B.B., căruia putea să îi dea o procură să vândă apartamentul”, a declarat bărbatul acuzat de înșelăciune și fals.
Apartamentul a fost vândut cu o identiate falsă
În urma procesului, toate probele au arătat că bărbatul a vândut, de fapt, apartamentul folosind o identitate falsă și acte false. În urma procesului, escrocul a fost condamnat la șase ani și două luni de închisoare, iar complicele său, condamnat într-un alt dosar la nouă ani și 11 luni de închisoare, a primit 10 ani și 10 luni de închisoare.
„Instanța are în vedere că inculpatul, prin cele 4 infracțiuni săvârșite într-o manieră elaborată și în concurs cu conexitate etiologică, respectiv infracțiunea de înșelăciune (infracțiunea scop) și respectiv fals material în înscrisuri oficiale, fals privind identitatea în formă continuată cu două acte materiale și participație improprie la fals intelectual (infracțiunile mijloc), a adus o atingere foarte ridicată la adresa relațiilor sociale referitoare la protecția patrimoniului împotriva actelor de fraudare și la încrederea publică în înscrisurile oficiale, și, având în vedere relația în care se afla cu persoana vătămată (o relație de prietenie din copilărie), precum și împrejurările concrete de comitere a faptelor (infracțiunile de fals fiind comise în legătură cu o instituție a statului și cu un birou al unui notar public, iar pentru menținerea în eroare a martorilor a determinat și antrenat în activitatea infracțională un complice), acesta a dat dovadă de cinism, îndrăzneală, determinare și perseverență infracțională deosebite, inducând, în eroare martorii H.H. și J.J. și a cauzat o pagubă materială foarte importantă în patrimoniul persoanei vătămate”, se arată în sentința Judecătoriei Galați, menținută de Curtea de Apel Galați.