in

Autoturism căutat de autoritățile din Marea Britanie, confiscat la Botoșani

Pe data de 1 iunie a.c., polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani, în cooperare cu polițiști din cadrul IPJ Botoșani, au declanșat o acțiune pentru combaterea traficului de auto furate, pe raza municipiului Botoșani.

În cadrul acțiunii, a fost depistat un autoturism marca Audi A6, ce aparținea unui cetățean român, domiciliat pe raza județului Botoșani.

BMW de lux, confiscat unui român la frontieră. Autoturismul era căutat de autoritățile britanice

„Existând suspiciuni cu privire la situația juridică a mașinii, colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, constatând că aceasta figurează în bazele de date ca fiind furată, iar semnalarea a fost introdusă de Marea Britanie”, precizează purtătorul de cuvânt al STPF Botoșani, comisarul de poliție Minodora Răcnea.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, iar autoturismul, în valoare de aproximativ 35.000 de lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Marea Britanie anunță noile restricții internaționale. „Mai multe țări vor fi pe lista roșie”. Este posibil ca Portugalia să ajungă pe lista de carantină

Carantina se menține în Anglia. BBC: Nicio altă țară nu va fi adăugată pe lista verde