Un orădean condamnat la 20 ani de închisoare în Marea Britanie, unde a abuzat sexual vreme de un an o tânără cu dizabilităţi, va fi extrădat şi îşi va ispăşi pedeapsa în România. Curtea de Apel Oradea a dispus, însă, reducerea pedepsei, la 18 ani de detenţie, întrucât legislaţia românească pedepseşte mult mai blând asemenea fapte, scrie Bihoreanul.
Curtea de Apel Oradea a judecat vineri, 18 octombrie, cererea de transfer înaintată de autorităţile britanice şi recunoaşterea hotărârii penale pronunţate de Curtea Coroanei din Harrow în cazul orădeanului Florin Călin Trifan, 40 ani, condamnat definitiv pe 25 aprilie 2018 pentru de două infracţiuni de viol în formă continuată şi a două infracţiuni de agresiune sexuală prin penetrare, în formă continuată.
Instanţa a admis solicitarea, însă a reanalizat pedeapsa dispusă de judecătorii britanici, unde infracţiunile comise de orădean sunt sancţionate la fel de aspru precum crimele, în timp ce în România, Codul penal prevede o pedeapsă de 10 ani închisoare pentru viol respectiv 7 ani închisoare, pentru infracţiunea de agresiune sexuală.
Cum, însă, bărbatul a fost condamnat pentru 4 fapte, instanţa i-a aplicat pedeapsa cea mai mare, de 10 ani, la care a adăugat un spor de 8 ani, reprezentând media pedepselor dispuse pentru celelalte 3 fapte, în final Trifan fiind condamnat la 18 ani de detenţie.
Potrivit soluţiei, care poate fi contestată, încă, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Trifan nu şi-a dat consimţământul ca să fie transferat într-un penitenciar din România, însă autorităţile din Marea Britanie au dispus deja expulzarea lui.
Potrivit presei britanice, Florin Călin Trifan a fost acuzat că, în perioada ianuarie 2015 – ianuarie 2016, a agresat sexual în mai multe rânduri o tânără în vârstă de 20 ani cu dizabilităţi fizice şi psihice, pe care a supus-o şi la perversiuni, totul petrecându-se în locuinţa familiei tinerei, unde Trifan fusese angajat să o îngrijească.
Victima nu a raportat violurile repetate întrucât nu avea reprezentarea exactă a faptului că era abuzată, însă ştia că i s-a întâmplat ceva rău, motiv pentru care a devenit mai retrasă. Familia a observat schimbarea de comportament şi a apelat la ajutorul unui specialist, căruia, într-un târziu, tânăra i s-a confesat. Imediat ce a aflat ce se întâmplă, asistentul social a alertat autorităţile.
Trifan a fost arestat pe 5 mai 2017 şi a fost condamnat definitiv doi ani mai târziu, pe 25 aprilie 2018. Prin sentinţa pronunţată, judecătorii englezi i-au interzis să aibă reşedinţă şi să lucreze cu femei având dizabilităţi fizice şi psihice ori să fie lăsat nesupravegheat în prezenţa acestora.
“Trifan a controlat şi a manipulat victima în toată perioada în care a abuzat-o, cauzându-i şi ei şi, ulterior familiei, o traumă imensă. Pe parcursul anchetei, el a avut un comportament simulat. Condamnarea reflectă gravitatea infracţiunilor pe care le-a comis şi faptul că reprezintă un risc de vătămare gravă pentru public”, a declarat detectivul Angie Meadows, de la Poliţia Metropolitană, după condamnarea orădeanului.
Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook ZIARUL ROMÂNESC