Menu
in ,

Cum se va circula pe metrou în Londra după ridicarea restricțiilor. Călătorii ar putea fi obligați să respecte noi măsuri de protecție. Iată cinci dintre ele

Din cauza crizei declanșate de coronavirus, este foarte probabil ca viața noastră să arate altfel de acum înainte, chiar și în călătoriile cu metroul. Cu toate că actualele restricțiile actuale nu vor dura la nesfârșit, cu siguranță că Londra nu se va întoarce la viața pe care o știam.

Multe persoane sunt dornice să revină la normalitatea de zi cu zi – una dintre aceste sarcini fiind călătoriile zilnice cu metroul sau cu autobuzul.

Numai că, după ridicarea restricțiilor, există o mare probabilitate să fie făcute câteva modificări majore – multe dintre ele încurajate și de Guvern.

7.000 de persoane care lucrează în transportul public londonez, adică un sfert din forța de muncă a companiei, au fost deja afectate, iar compania pierde sume imense din cauza scăderii dramatice a numărului de pasageri și a publicității.

Călătoriile cu metroul au scăzut cu 95% de la începutul crizei, iar călătoriile cu autobuzul au scăzut cu 85%, însă acum sunt în creștere.

Având în vedere toate acestea, există cinci mari schimbări care este foarte probabil să fie făcute pentru călătoriile cu metroul în Londra atunci când blocarea va fi ridicată.

1. Sfârșitul orelor de vârf

Sir Peter Hendy, președintele rețelei feroviare, a declarat că este posibil să fie impuse restricții asupra numărului de persoane care călătoresc cu trenul atunci când nu vor mai exista restricții, pentru a menține distanțarea socială.

El a spus că este probabil ca mai mulți pasageri să fie nevoiți să călătorească în afara orelor de vârf și că serviciile pe distanțe lungi ar putea fi rezervate doar dacă toți călătorii vor avea locuri.

Vagoanele de metrou din Londra sunt în continuare arhipline dimineața. „Suntem ca niște nenorocite de sardine!”

Este posibil ca angajatorii să fie obligați să ofere angajaților ore de pornire a lucrului eșalonate, pentru a evita aglomerațiile frecvente de pe metrou.

2. Verificarea temperaturii pasagerilor

Călătorilor li s-ar putea solicita să își ia temperatura înainte de a călători. Cei care prezintă o temperatură ridicată, simptom al Covid-19, ar trebui să rămână acasă, pentru a reduce răspândirea virusului către alți pasageri.

O sursă guvernamentală a confirmat că planurile sunt analizate, dar a subliniat că sunt „departe” de a fi politici obligatorii.

3. Purtarea măștilor

Este din ce în ce mai probabil că purtarea măștilor în public este încurajată oficial de Guvern.

Primarul Londrei, Sadiq Khan, a solicitat oamenilor să poarte măști de săptămâni întregi, iar prim-ministrul sugerează acum că funcționarii guvernamentali vor face același lucru.

Johnson pare să fie de acord acum că utilizarea măștilor de față va fi o parte a măsurilor de după ridicarea restricțiilor.

4. Dezinfectarea trenurilor

Această măsură este foarte probabil să devină o practică regulată, ca metodă esențială de reducere a răspândirii infecției în rândul călătorilor.

În prezent, dezinfectarea are loc pe sistemele de transport public din Londra, potrivit TfL.

„Folosim un program de curățare anti-viral care omoară virușii și bacteriile la contact, pe toate serviciile noastre”, se arată pe siteul Tfl.

5. Poliția va restricționa intrarea în stațiile de metrou

Deși este vital să vă asigurați că vagoanele sunt sigure și că permit distanțarea socială, este la fel de important ca acest lucru se întâmple pe toată durata călătoriei, inclusiv în stații.

Poliția britanică de transport patrulează deja în multe stații pentru a se asigura că oamenii utilizează serviciile doar pentru călătorii esențiale.

Economia Spaniei se va prăbuși cu 8%, a estimat Fondul Monetar Internațional. Alte țări stau chiar mai rău

Prezența lor ar putea deveni mult mai frecventă în viitor, cu mai mulți angajați care vor păzi intrările pentru a asigura că intră în stații doar un număr maxim de persoane. Acest lucru ar ajuta la prevenirea supraaglomerării atât în ​​stații, cât și pe trenuri.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version