Menu
in

UE îl contrazice pe Boris Johnson: «Marea Britanie nu a atins vârful epidemiei»

România, Polonia, Marea Britanie, Suedia și Bulgaria sunt cele cinci state europene care încă nu au atins vârful epidemiei de coronavirus, a declarat luni Andrea Ammon șefa agenției UE pentru controlul bolilor.

Oficialul l-a contrazis astfel pe premierul britanic Boris Johnson care anunța recent că țara sa a depășit acest punct critic și va prezenta un plan de relaxare a măsurilor restrictive. “Am depăşit vârful epidemiei”, declara liderul conservator, joi, 30 aprilie. “Suntem pe o pantă descendentă”, a adăugat el.

Andrea Ammon, directorul Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor, le-a spus luni europarlamentarilor că Bulgaria înregistrează încă o creștere a numărului de cazuri de infecții, în timp ce Marea Britanie, Polonia, România și Suedia nu au arătat ”schimbări substanțiale” în ultimele 14 zile.

Pentru toate celelalte state europene s-a observat o scădere a numărului noilor cazuri de îmbolnăviri, a mai spus oficialul, citat de Reuters. “Începând de sâmbătă, pare că primul val al epidemiei și-a depășit vârful, la nivelul Europei”, a precizat Ammon, într-o videoconferință cu europarlamentarii.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version