O familia de români care trăiește în Marea Britanie este distrusă după ce fetița lor de numai doi ani, Cristiana Banciu, și-a pierdut viața după ce a făcut febră și a început să vomite, în ciuda faptului că a fost sub observația medicilor de două ori.
Acum, părinții micuței vor să se facă dreptate și au dat în judecată spitalul Princess Royal University din Londra, unde Cristiana a fost internată la începutul lunii ianuarie.
„Într-o duminică blestemată, fetița mea a făcut febră mare. Pe la 3 jumate, 4 dimineața, m-am trezit şi am văzut că are febră. I-am dat o pastilă şi am așteptat 30 de minute ca să văd daca scade febra. Pentru că nu a scăzut, am dus-o la urgențe împreună cu soțul meu. Când am ajuns la urgențe, fetița a vomitat, dar nimeni nu se panica, pentru ei era normal ca un copil cu febră să vomite. Au consultat-o și au zis că are început de bronșită. Ne-a dat antibiotic și ne-a trimis acasă”, a povestit Georgiana, mama fetiței, citată de Observator.
Părinții fetiței de 2 ani au avut încredere în medicii de la Princess Royal University și au urmat sfaturile lor, dar starea de sănătate a Cristianei nu s-a îmbunătățit, ci dimpotrivă.
„Am ajuns acasă, i-am dat fetiței să mănânce și pastilele pe care ni le-a dat doctorul și am pus-o la somn. Între timp, s-a simțit din nou rău. A început să tremure și mi-a zis că îi este foarte frig și a început să se învinețească. Am început să mă panichez și l-am sunat pe soţul meu. A venit sora mea și am dus fetița din nou la urgențe”, a relatat mama română.
Micuța avea febră peste 41 de grade și parcă a simțit că avea să fie ultima dată când își va vedea părinții, fiindcă a făcut un gest plin de iubire față de ei.
„Am ajuns la spital și m-au trimis la pediatrie pentru că avea temperatura 41.5. M-au pus să aștept 10 minute în sala de așteptare. Între timp, fetița a început să vomite și să se simtă și mai rău. A început să facă convulsii. Soțul meu a luat-o de la mine, iar fetița ne-a luat pe amândoi de gât și ne-a zis că ne iubește. În acel moment, medicii i-au dat un cocktail de pastile ca să îi scadă febra. Ne-am urcat în salon ca să se odihnească. La un moment dat a început să vomite în somn”, a mai adăugat Georgiana.
Potrivit sursei citate, Cristiana a fost transferată apoi la King’s College Hospital NHS din Londra, dar medicii nu au reușit să-i salveze viața, în ciuda eforturilor depuse.
Mama fetiței spune că fetița a intrat în moarte clinică și era ținută în viață numai de aparate, iar la un moment dat ea și soțul ei au fost nevoiți să ia dureroasa decizie de a o deconecta-o de la aparate.
Părinții români consideră, însă, că medicii britanici nu au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a le salva fetița, motiv pentru care au decis să-i tragă la răspundere pentru indiferența lor.