in

Gata cu vremea caldă în Marea Britanie. Ploi și furtuni până la jumătatea lunii iunie

Vremea din Marea Britanie urmează să se schimbe dramatic în câteva zile, anunță Biroul de Meteorologie, citat de Daily Express.

După mai multe săptămâni de vreme caldă și însorită, Marea Britanie va intra într-o perioadă de furtuni și ploi, iar temperaturile se vor răci considerabil, cel puțin săptămâna viitoare.

În acest weekend, britanicii s-au pregătit pentru maxime de 28 de grade Celsius, în timp ce mii de oameni au luat cu asalt plajele, au ieșit la picnic sau au plecat în excursii.

Britanicii nu au de gând să respecte distanțarea socială. Au ieșit cu miile în parcuri și pe plajă profitând de vremea frumoasă

Urmează încă cel puțin două zile de vreme caldă, chiar foarte caldă în sud și în vest, cu o răcire pe coasta de est.

Însă vremea caldă și însorită va dispărea treptat în această săptămână și va fi înlocuită de ploi și furtuni.

În unele părți din Marea Britanie vremea va începe să se schimbe chiar de mâine, 2 iunie.

Însă în sud și sud-est temperaturile vor putea ajunge marți la 28 de grade Celsius.

La mijlocul săptămânii vremea va începe să se răcească în toată Marea Britanie, iar în weekend sunt așteptate temperaturi cu până la 10 grade Celsius mai mici decât cele de săptămâna care s-a încheiat.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Școlile s-au deschis în Anglia. Jumătate dintre părinți nu și-au trimis copiii la ore

Român jefuit pe autostradă

Român jefuit pe autostradă de mii de lire sterline de doi falși polițiști