in

Hartă a criminalității din Londra. Zonele în care locuiesc români, printre cele mai periculoase



Criminalitatea din capitala Marii Britanii a crescut cu 6,4% în perioada mai 2017-mai 2018, potrivit cifrelor înainte de Poliția Metropolitană. Datele arată că numărul fărădelegilor a crescut în toate cartierele Londrei.

O nouă hartă a criminalității elaborată de London Criminal Defence Solicitors atrage atenția asupra zonelor cele mai periculoase ale capitalei Regatului Unit.

Potrivit Daily Express, cea mai mare creștere a infracțiunilor a avut loc tocmai în zona bogată Richmond-Upon-Thames, unde au locuințe actorii Tom Hardy și Angelina Jolie. Aici s-a înregistrat o creștere cu 13,85% a infracțiunilor.

În zonele centrale Kensington & Chelsea și Sutton, criminalitatea a crescut cu 8%, respectiv cu 7,5%.

Și în zonele cu cei mai mulți români infracționalitatea a crescut enorm. Astfel, în Harrow, nordul Londrei este o creștere cu 11,05 procente, aproape la fel ca în Redbridge, estul Londrei, unde s-au înregistrat mai mult cu 10,99% infracțiuni.

De asemenea, statisticile Poliției Metropolitane arată că a crescut dramatic numărul „crimelor violente împotriva persoanei”. Astfel, s-a înregistrat o creștere anuală cu 5,3% a acestor fapte, inclusiv uciderea cu arme ofensive.

Primarul Sadiq Khan a recunoscut că eforturile de combatere a criminalității în Lodnra nu au fost „suficient de bune”, însă a acuzat guvernul pentru reducerea finanțării poliției.

„În ciuda celor mai bune eforturi, în cadrul regulilor și constrângerilor stabilite de Guvern, este pur și simplu imposibil să acoper reducerile de un miliard de lire sterline pe care Poliția Metropolitană a fost forțată să le efectueze din 2010”, a declarat Khan.

„Suma de 140 de milioane de lire sterline pe care primăria a investit-o în ultimii doi ani este mai mare decât cea pe care fostul primar era dispus să o ofere Poliției Metropolitane, însă este doar o parte din cea necesară”, a mai declarat primarul Londrei pentru The Independent.

El a mai spus că prim ministrul Theresa May și ministrul de Interne Sajid Javid sunt prea distrași de Brexit pentru a vedea ce se întâmplă în întreaga țară.

https://ziarulromanesc.net/observator/comunitate/notariat-in-limba-romana-la-londra-notar-dublu-calificat-in-uk-si-romania/

ALARMANT! Creștere semnificativă a criminalității în Marea Britanie. Londra, cel mai mare număr de crime

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

VIDEO – Dosar penal pentru șoferul mașinii cu numărul de înmatriculare M..E PSD. Polițiștii din București au ridicat plăcuțele și i-au reținut permisul

Ambasadorul României la Londra: „Putin devine un model acceptabil pentru o parte din europeni”