in

În timp ce Di Caprio dădea autografe în Londra, patru români goleau gențile fanelor

Patru români din Londra au găsit ocazia perfectă pentru a fura din buzunarele englezilor fără mari riscuri. Profitând de aglomerația din Leicester Square cu ocazia premierei filmului Lupul de pe Wall Street, la care erau așteptate vedetele Leonardo Di Caprio, Jonah Hill și Margot Robbie, hoții au golit câteva buzunare.

În timp ce sutele de londonezi se îmbrânceau ca să fie cât mai aproape de idolul lor Leonardo Di Caprio, cei patru români, cu vârste între 24 și 48 de ani, s-au amestecat în mulțime, chipurile pentru a ajunge în preajma vedetlor ca să obțină un autograf sau o poză.



Potrivit Daily Mail, unul dintre ei, Remus Dumitru, în vârstă de 34 de ani, ținea în mână o pălărie, cu care își masca mișcările. Camuflate bine, mâinile lui Dumitru cotrobăiau prin poșetele fetelor interesate, în acel moment, mai mult de zâmbetul lui Leo Di Caprio decât de proiile portofele.

Se folosea de frumusețea ei pentru a înșela oameni în vârstă

Astfel, în timp ce Di Caprio semna autografe, hoţii de buzunare acţionau furându-le fanilor telefoanele din genţi şi din buzunare.

Numai că printre fani se amestecaseră și polițiști britanici. Un grup de ofițeri în civil, specializați tocmai în furturile din buzunare, au remarcat manevrele celor patru și, după ce s-au convins că veniseră după portofele, nu după autografe, i-au arestat tocmai când se îndreptau spre mașina parcată în apropiere, la staţia Piccadilly Circus.

Cei trei tovarăși ai lui Robert Dumitru erau Elena Zamfir, în vârstă de 24 de ani, Dumitru Suchiu, în vârstă de 35 de ani, și Florian Cernat, de 48 de ani. Cel din urmă a încercat să ia întreaga vină asupra sa, dar Poliția a stabilit că ei au acționat împreună. De altfel, în mașină au fost găsite patru telefoane mobile furate în aceeași zi.

Daily Express: Jumătate din cei condamnați pentru furturi din buzunare la metroul londonez sunt români

Toţi patru au pledat vinovat pentru conspiraţie în vederea comiterii de furturi, la Curtea Regală din Blackfriars. Elena Zamfir a fost condamnată la nouă luni de închisoare, iar cei trei complici ai ei la câte un an.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Românii din străinătate au trimis mai puțini bani în țară

Turiști agresați și prădați de romi, în ziua de Paște, la Paris