Peste 5.000 de persoane au decedat din cauza vaccinurilor anti-COVID în Uniunea Europeană, potrivit unei rezoluții înaintate Parlamentului European în care se cere despăgubirea celor afectați.
Astfel, se arată în rezoluție, Agenția Europeană pentru Medicamente a anunțat aproximativ un milion de cazuri de reacții adverse în urma injectării vaccinurilor împotriva COVID-19.
Cele mai multe dintre acestea, peste 435.000, au fost la vaccinul Pfizer BioNTech, urmat de AstraZeneca și Moderna.
VIDEO – Eric Clapton a crezut că nu va mai cânta, după injectarea cu serul AstraZeneca. Regretă că a ascultat de „propagandă”: „Mâinile îmi erau inutile… Nu ar fi trebuit să mă apropii de ac”
Aproximativ 75.000 de persoane au avut reacții grave la aceste vaccinuri, cum ar fi efectele neurologice grave după vaccinul Pfizer.
De asemenea, se arată în rezoluție, Agenția Europeană a Medicamentelor susține că, în Uniunea Europeană, vaccinurile împotriva COVID-19 au ucis 5.000 de persoane. Pe primul loc este tot vaccinul Pfizer, din cauza căruia au decedat 4198 de persoane.
Comisia Europeană a negociat contractele de achiziție și nu a dorit ca laboratoarele farmaceutice să își asume răspunderea în astfel de cazuri, motiv pentru care acum se propune ca Parlamentul European să legifereze crearea unui fond de despăgubiri pentru cei afectați.
Puteți consulta rezoluția AICI.
…Mii de oameni au murit din cauza vaccinurilor anti-COVID. UE pregătește despăgubirea victimelor…