Tinerii plecaţi la muncă în străinătate trebuie readuşi acasă, a declarat, pentru AGERPRES, candidatul ALDE pentru un nou mandat de deputat în Mehedinți, Viorel Palaşcă.
Potrivit lui Palască, „pentru a se realiza acest deziderat este nevoie de promovarea unor politici reale, de dezvoltare a infrastructurii agricole din satele judeţului Mehedinţi, astfel încât să existe locuri de muncă care să îi stabilizeze şi să le asigure bunăstare”.
„Majoritatea tinerilor plecaţi în ţări occidentale lucrează în agricultură. Şi în România putem să înfiinţăm plantaţii de pomi fructiferi şi culturi de legume şi fructe. Iată de ce vom susţine ca noul guvern, din care sper să facem şi noi parte, trebuie să aibă în atenţie subvenţionarea activităţilor economice din sectorul agricol”, a precizat Palaşcă.
Candidatul ALDE nu a spus nimic despre salariile de mizerie pe care le primesc lucrătorii în agricultura românească.