in

Român arestat pentru proxenetism prin metoda „loverboy”

Un român în vârstă de 25 de ani a fost arestat preventiv în cazul unei rețele de prostituție din zona Swindon din Marea Britanie.

Procurorii spun că Dănuț Crețu, în vârstă de 25 de ani, ar fi fost implicat într-o înșelătorie prin metoda „loverboy”, păcălind astfel mai multe femei să vină în Marea Britanie, forțându-le apoi să lucreze în bordeluri din Swindon.

Românul a fost arestat în Franța, pe baza unui mandat european, după contactarea detectivilor britanici, extrădat de autoritățile franceze și dus în fața magistraților din Swindon în această dimineață.

Viața de lux a membrilor unei grupări de proxeneţi ce acționa în Marea Britanie, racolau fete prin metoda „loverboy”

Crețu, care a dat o adresă din Croydon, nu a introdus plângeri pentru acuzațiile de spălarea banilor, aranjarea călătoriei unei alte persoane în vederea exploatării și conspirație la aranjarea călătoriei unei persoane, în vederea exploatării. Acuzatorii spun că infracțiunile au fost comise între 2015 și 2018, scrie Swindon Advertiser.

Avocatul românului, Iona Nedelcu, a spus că acesta neagă săvârșirea oricărei infracțiuni. Un număr de alți co-inculpați sunt așteptați să fie judecați la Swindon Crown Court, mai târziu în acest an.

Magistrații l-au trimis pe Cretu în arest pentru a se prezenta în fața instanței la 19 aprilie. Întrucât a fost arestat preventiv, Cretu a spus prin intermediul interpretului: „Nu este corect”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Anglia: Ce reguli se modifică de astăzi? Tot ce trebuie să știți despre relaxarea restricțiilor

Protest anti-lockdown în Anglia. Manifestanții au încercat să atace un centru de vaccinare