in

Român sparge trei case de pe aceeași stradă din Anglia, în aceeași zi. Va fi extrădat în România

Român sparge trei case de pe aceeași stradă din Anglia, în aceeași zi. Va fi extrădat în România

Un român reușește performanța de a sparge trei case de pe aceeași stradă din Anglia, în aceeași zi.

Un spărgător român în vârstă de 56 de ani i-a îngrozit pur și simplu pe locuitorii unei regiuni din Anglia.

Acesta intra în case de unde fura tot ce prindea la îndemână, cea mai prolifică fiind perioada Crăciunului 2017 când a spart trei case de pe aceeași stradă.

Vasile Șerban a spart o casă din Callow End, lângă Worcester și a continuat cu alte trei case din Evesham, potrivit anchetatorilor.

El a susținut, atunci când a fost prins, că avea nevoie de bani pentru a finanța medicamentele și o posibilă intervenție chirurgicală pentru copilul său bolnav din România, care suferă de „dificultăți hepatice și renale”.

Bărbatul a apărut printr-un link video la Worcester Crown Court, unde a fost condamnat la un an de închisoare pentru patru spargeri, trei dintre ele având loc pe aceeași stradă, pe 26 decembrie 2017, arată Worcester News.

Un cuplu în vârstă de 70 de ani a spus că nu se mai simțea în siguranță după ce l-a surprins pe Șerban în momentul în care le-a spart casa și a fugit cu moșteniri prețioase ale familiei.

Prima spargere a avut loc pe 8 noiembrie 2017, Șeban intrând prin geamul din față al unei clădiri.

Nu a găsit nimic de valoare de furat de acolo, așa că s-a mulțumit să distrugă mai multe bunuri.

Tot în 2017, a doua zi de Crăciun, Șerban a spart trei case de pe School Road, din Evesham.

A furat două monede de aur, cu o valoare de 80 de lire sterline, un ceas de metal, o sticlă de whisky vechi, evaluată la 150 de lire sterline, și o serie de „bibelouri pentru copii”.

A pătruns apoi într-o altă casă de pe aceeași parte a străzii de unde a furat o pereche de butoni evaluați la 200 de lire sterline și un obiect comemorativ oferit victimei de către un primar.

Român căutat de poliție după mai multe spargeri de locuințe în orașe din Anglia

La cea de-a treia spargere, proprietarii erau acasă, când bărbatul a auzit zgomot la etaj în jurul orei 19.30 și a mers să vadă ce e. L-a „găsit pe inculpat fugind pe fereastra dormitorului pe acoperiș” .

Victima a observat că au fost furate 350 de lire sterline împreună cu o serie de bijuterii, ceasuri, inclusiv un Rolex, un inel cu sigiliu cu nouă inele și o verighetă.

A alergat după inculpat și a văzut „doi bărbați fugind pe stradă”. La fața locului a fost lăsată o pungă de plastic de culoare crem, care conținea sticla de whisky furată mai devreme dintr-o altă casă de pe stradă.

Proprietarul casei, în vârstă de 70 de ani, a spus: „Spațiul meu personal a fost invadat. Eu și soția mea ne simțim rău, speriați și furioși. Nu ne simțim în siguranță în proprietatea noastră. Obiectele furate aveau o mare valoare sentimentală deoarece erau cadouri si moșteniri de la rude”.

Românul mai are condamnări pentru infracțiuni din România în 1992 și a mai fost condamnat la 26 de luni de închisoare la Stafford Crown Court, în martie anul trecut, pentru alte trei spargeri, tot în 2017.

Judecătorul l-a închis pentru 12 luni și probabil că va fi extrădat în România la ieșirea din închisoare.


Român sparge trei case de pe aceeași stradă din Anglia, în aceeași zi. Va fi extrădat în România

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 2 In medie: 5]

România renunță la clasificarea țărilor pe culori și reduce la 5 zile carantina pentru nevaccinați

România renunță la clasificarea țărilor pe culori și reduce la 5 zile carantina pentru nevaccinați

Boris Johnson merge la Kiev: Marea Britanie va apăra suveranitatea Ucrainei

Boris Johnson merge la Kiev: Marea Britanie va apăra suveranitatea Ucrainei