in

Doi camionagii români, judecați pentru contrabandă cu arme de foc

Doi români sunt acuzați în Marea Britanie pentru trafic de arme după ce în camionul lor au fost găsite trei pistoale de 9 mm și doi albanezi.

Pe data de 12 iulie 2021, polițiștii de frontieră de la Dover au oprit pentru un control camionul în care se aflau Ionuț Constantin Diaconu, 35 de ani, din Râmnicu Vâlcea și Constantin Neacșu, 38 de ani, din comuna vâlceană Bujoreni, se arată într-un comunicat al National Crime Agency (Agenţia Naţională de Combatere a Criminalităţii Organizate din Regatul Unit).

Doi români uciși de un camionagiu britanic. Vorbea la telefon când a provocat accidentul

În interiorul camionului au fost găsiți doi albanezi care au fost predați celor de la Imigrări, dar și trei pistoale de 9 mm. Anchetatorii cred că acestea au fost transformate în arme cu muniție letală pentru că păreau a fi fost fabricate pentru gloanțe oarbe.

Bedford: Șofer român de TIR, surprins la furat motorină de la colegii din parcare

Cei doi români au fost acuzați de contrabandă cu arme de foc. Pe 15 iulie, Diaconu și Neacșu au fost arestați preventiv, iar pe 10 august vor fi duși din nou în fața judecătorului.

Un ofițer NCA a declarat că gravitatea acestor fapte nu poate fi subestimată: „Armele de foc sunt folosite de grupurile infracționale organizate pentru a amenința și a intimida pe alții, fapte care uneori se soldează cu pierderi de vieți omenești”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Peste 27.000 de noi cazuri de infectare cu coronavirus în Regatul Unit

Scoția a eliminat majoritatea restricțiilor legate de coronavirus