in

Românii exploatați într-o spălătorie auto povestesc prin ce au trecut: „Eram plătiți cu 30 de lire pe zi pentru 11 ore de muncă”

Un român a povestit în fața instanței din Calisle, nordul Angliei, prin ce a trecut când a lucrat la o spălătorie auto condusă de doi frați, Dafrim și Jetmir Paci.

Aceștia, alături de Sitar Ali, sunt acuzați de sclavie modernă și trafic de persoane.

Românul a spus că munceau timp de 11 ore pe zi, fiind plătiți cu 30 de lire, mult sub salariul minim din Marea Britanie. Acesta a mai declarat că munceau în condiții inumane, în tricouri, fiind obligați să își cumpere echipament de protecție din banii lor.

Mai mult, acesta susține că li s-a spus că vor fi dați afară din apartamentul, unde plăteau 40 de lire pe săptămână chirie, dacă încearcă să își găsească altceva de muncă.

În apartamentul respectiv, murdar și plin de insecte și șobolani, după cum acuză românii, locuiau 12 persoane, toate angajatele spălătoriei auto.

Românul a mai spus că, în cele din urmă, a fost plătit cu 45 de lire sterline pe zi, însă managerul spălătoriei, Sitar Ali, i-a oprit o garanție de 150 de lire sterline.

Potrivit acuzării, la spălătorie nu existau nici un fel de evidențe ale plăților către angajați.

Muncitorul român a spus că folosea acid pentru curățarea roților de la mașini, însă personalul nu primise decât tricouri și șepci.

El a spus că singura protecție erau niște mănuși cumpărate din banii lor de la supermarket.

Toți cei trei neagă acuzațiile care li se aduc și anume conspirație la muncă forțată și obligatorie și conspirație la facilitarea călătoriei românilor în Marea Britanie pentru exploatare.

Procesul continuă.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Ipswich: Un român de 19 ani are zeci de amenzi de parcare cu toate că nu deține nici mașină și nici permis

Tony Blair: «Marea Britanie e un dezastru. Problema cu revoluţiile nu este cum încep, ci cum se termină»