in

Scandal în Irlanda. Medic nigerian care pretinde ca a absolvit facultatea în România nu știa să pună o branulă

medic nigerian România

Un medic nigerian angajat în Irlanda cu o diplomă din România, este acuzat că nu știe nici să pună o branulă.

Nigerianul care lucrează în orașul irlandez Limerik este cercetat de conducerea spitalului, după ce a fost acuzat în repetate rânduri că performanța sa este una slabă, existând suspiciuni privind modul în a ajuns să aibă dreptul de a profesa, relatează independent.ie.

Directorul spitalului în care a lucrat Francis Megwa, orginar din Nigeria, are chiar îndoieli că a absolvit o facultate de medicină din România, pe care nigerianul susține că a urmat-o.

În 2018, el a fost angajat la o maternitate din orașul Limerik, unde a lucrat doar o lună – între 9 iulie și 14 august. În această perioadă, nu a reușit să demonstreze suficiente abilități și cunoștințele necesare pentru poziția pe care o ocupa, potrivit conducerii spitalului.

Directorul spitalului, Dr. Gerard Burke, a fost cel care a observat că nigerianul nu are cunoștințe medicale de bază, spunând chiar că e de părere că Megwa nu a urmat niciodată școala de medicină.

Încă un medic fals în România. Se lăuda că lucrează ca medic în Anglia, dar diploma sa era suspectă

El nu ar fi reușit să demonstreze competența de bază în ceea ce privește obținerea și analizarea istoricelor medicale și ar fi arătat o lipsă de înțelegere cu privire la stabilirea diagnosticelor în baza tiparului de simptome, susține conducerea spitalului.

În plus, nu ar fi putut să prescrie medicamente utilizate în mod obișnuit în obstetrică și ginecologie și nu ar fost capabilă să pună o branulă.

Un reprezentant al Consiliului Medical a declarat comitetului de anchetă că dr. Megwa și-a obținut calificarea de la o universitate din România, în 2015. Ar fi petrecut patru luni ca stagiar sau observator într-un spital privat din România, urmat de un post de voluntar de două luni într-un spital de urgență din București.

După o pauză de peste un an, a activat pe un post de observator de patru luni la un spital NHS din Scoția, dar nu a lucrat niciodată într-un loc de muncă plătit ca medic calificat. Comitetul a descoperit că Megwa nu era acreditat nici în România și nici în Nigeria, dar a fost înscris în registrul general din Irlanda, în octombrie 2017.

Dr. Gerard Burke, consultant obstetrician și ginecolog, a declarat comisiei că, în urma unei evaluări pe care a efectuat-o cu privire la competența doctorului Megwa, a înaintat o sesizare Consiliului medical pe 10 august 2018.

„A absolvit o facultate de medicină din România, dar nu era înregistrat în România”!

El a precizat că o colegă și-a manifestat îngrijorarea privind abilitățile doctorului la finalul primei săptămâni de muncă a acestuia.

„Nu avea multe abilități de bază pe care le vedem în mod normal la persoane care au terminat un an de stagiu”. După ce un alt medic i-a transmis că este foarte îngrijorat, directorul a decis să coboare în unitatea de primiri urgență a maternității, unde lucra Megwa, pentru a analiza situația.

„Eram suficient de îngrijorat încât să-i dau un avertisment verbal și să-l plasez într-un rol de observator – ca un student la medicină. Nu trebuia să prescrie medicamente, nu trebuia să facă nicio procedură fără supravegherea directă a unuia dintre ceilalți medici”, explică medicul.

„Am avut impresia că are foarte puține cunoștințe medicale – aproape niciuna”, adăugând că i s-a părut „extrem de surprinzător pentru cineva care a trecut printr-o școală de medicină de cinci sau șase ani în orice țară”.

„Cunoștințele lui erau mai puține decât întâlnisem vreodată”, a spus el.

Dr. Burke a afirmat că mai multe aspecte ale trecutului doctorului Megwa l-au surprins. „A absolvit o facultate de medicină din România, dar nu era înregistrat în România și nici nu era înregistrat ca medic în Nigeria, unde era cetățean”.

I s-a refuzat înregistrarea în Marea Britanie

„A fost refuzat pentru înregistrare în Marea Britanie, care încă făcea parte din UE la acea vreme. Așa că am fost surprins că a fost înregistrat doar în Irlanda”.

„Mă așteptat ca oricine a trecut printr-o școală medicală și este înregistrat să știe să ia sânge și să introducă o branulă – nu a fost capabil să facă niciunul din aceste lucruri”, spune Burke. „Și nu părea să știe cum să prescrie medicamente și nu părea să știe prea multe despre medicamente”.

Burke și un coleg au efectuat o evaluare pentru a determina cunoștințele medicale prin intermediul întrebărilor din testele finale de la medicină, dar bărbatul nu a reușit să ofere răspunsuri competente.

„Am fost suspicioși că nu știa aproape nimic, așa că întrebările au fost coborâte la un asemenea nivel. Am unele îndoieli că a fost vreodată la facultatea de medicină”, explică Burke.


Scandal în Irlanda. Medic nigerian care pretinde ca a absolvit facultatea în România nu știa să pună o branulă

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 2 In medie: 5]
urmărire suceava

Urmărire ca-n filme în Suceava. Polițiștii au tras într-un autoturism înmatriculat în UK

Momente incredibile la meciul Anglia-Ungaria. Polițiștii englezi au luat bătaie de la suporterii maghiari

Momente incredibile la meciul Anglia-Ungaria. Polițiștii englezi au luat bătaie de la suporterii maghiari