Moment șocant pentru inspectorii Consiliului Brent și polițiști atunci când au intrat într-o casă din nordul Londrei și au descoperit că acolo locuiau nu mai puțin de 26 de persoane.
Imaginile au fost difuzate la emisiunea Slum Landlords de pe Channel 5, scrie Daily Mail.
Locuința mirosea a urină și deșeuri, iar unul dintre locatari povestește că doarme cu ploșnițele și gândacii.
Un altul mărturisește că plătește 50 de lire pe săptămână pentru a sta acolo.
Astfel, scrie Daily May, persoana care închiriază locuința face un profit de 10.000 de lire sterline pe lună, din banii amărâților plătiți cu 40-50 de lire pe zi.
Vecinii au raportat că au văzut un număr mare de bărbați care veneau și plecau de pe proprietatea cu trei dormitoare din zonă, iar echipa de poliție a pornit o investigație.
„Având în vedere că este o casă cu trei dormitoare, cel mai mult ne-am aștepta ca aici să fie cinci persoane”, a explicat unul dintre polițiști.
„Realitatea este că chiriile din Londra nu sunt accesibile pentru persoanele aflate în această situație”, a mai spus acesta.
Echipa a inspectat mansarda și a descoperit un alt spațiu locuit.
Casa era îngrozitor de murdară, cu suprafețe acoperite de gunoaie, scrum de țigară și mâncare stricată.
Atunci când echipa a încercat să stabilească cine avea proprietatea în chirie, unul dintre locatari a dezvăluit printr-un interpret că ei stau pe stradă în așteptarea persoanelor care să-i ducă să lucreze ca muncitori zilieri, iar pentru munca lor primesc între 40 și 50 de lire sterline pe zi, în numerar.
„Este în mod clar o activitate infracțională pentru a scoate bani de la tinerii vulnerabili”, a spus polițistul.
Cazul este în desfășurare, iar casa a fost restituită proprietarului.