in

Tânăr român de 20 de ani, omorât la stația de metrou Queensbury din Londra

Un tânăr în vârstă de 20 de ani, din Vicovu de Sus, a murit în urma unei agresiuni petrecute sâmbătă noapte, în Londra, acolo unde se afla la muncă împreună cu un frate de-al său, scrie Monitorul de Suceava.

Florin Pitic se întorcea de la ziua unui prieten din Londra, după miezul nopții, și a fost luat la bătaie în stația de metrou Queensbury. În urma încasării unei lovituri, tânărul de numai 20 de ani s-a prăbușit la pământ și s-a lovit la cap. La fața locului au ajuns echipaje medicale care i-au aplicat manevre de resuscitare, după care l-au dus la spital, unde a fost declarat decesul.

Tânărul de 20 de ani avea un traumatism mai vechi la cap, în urma unei căderi accidentale dintr-un copac, și este posibil ca și această afecțiune să fi contribuit la deces. Aceste detalii vor fi stabilite la necropsie, însă faptul că tânărul a căzut victimă unei agresiuni în stația de metro este cert.

În numeroasa comunitate vicoveană aflată la Londra se spune că în mod cert autorii au fost tot români. De altfel, există și un martor direct, prietenul care îl însoțea pe Florin Pitic. Acesta, tot un tânăr din Vicov, era audiat ieri de polițiștii londonezi, pentru a se stabili ce s-a întâmplat. Agresorii au fugit imediat ce tânărul a căzut la pământ și a rămas nemișcat.

Presa londoneză a titrat, în edițiile online de ieri, câteva rânduri despre crima din stația de metrou. Presa a scris că un tânăr de naționalitate română a suferit o vătămare gravă a capului și a murit puțin mai târziu în spital. Anul trecut, în luna mai, a fost omorât un om în aceeași stație.”Ancheta este în curs de desfășurare și în acest stadiu nu au existat arestări. Suntem în faza incipientă a investigației noastre și aș îndemna pe oricine a asistat la ceea ce s-a întâmplat sau la evenimentele care au condus la aceasta să ne contacteze cât mai curând posibil. Ar putea să dețină informații vitale despre evenimentele tragice”, a transmis un oficial al poliției londoneze.

Florin Pitic era cunoscut ca un băiat liniștit, care nu avea conflicte și nici dușmani. Băiatul plecase la Londra pentru a lucra și a face un ban, iar toată lumea este convinsă că agresiunea a plecat de la un conflict spontan, izbucnit în stație, provocat de agresori.

Tânărul care a murit provine dintr-o familie numeroasă din Vicovu de Sus. Acesta mai are două surori și un frate în Italia și încă un frate în Noua Zeelandă. Un alt frate era cu el în Anglia, iar acasă ar mai fi o soră și un frate. La Vicovu de Sus – Laura stau și părinții băiatului mort la o vârstă atât de fragedă, în condiții violente.

La Vicovu de Sus se mai știe că tânărul a mai avut doi frați care au murit în Germania, tot în împrejurări violente.

Tânărul a învățat la Grupul Școlar „Ion Nistor” Vicovu de Sus și urma să împlinească 21 de ani luna viitoare.

Român de 21 de ani, ucis cu sânge rece în Stratford. Cinci bărbați condamnați la Old Bailey

Unul dintre principalii suspecți în cazul canotorului român ucis la Londra de Revelion a fost arestat pe Aeroportul Gatwick

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Prețurile locuințelor din Marea Britanie, cea mai mare creștere înregistrată vreodată

Opt copii vietnamezi abandonați într-o remorcă de un șofer român. „Nu am știut că sunt oameni acolo”