Un tânăr român prins în timp ce fura alcool în valoare de 800 de lire sterline dintr-un magazin Morrisons este posibil să fi fost obligat să comită infracțiuni și să fie o victimă a sclaviei moderne.
Cristian Batacu, în vârstă de 25 de ani, a refuzat însă să comenteze atunci când a fost întrebat, în instanță, dacă a fost forțat să execute furtul.
Românul a apărut în fața instanței din Mould, Țara Galilor, unde a recunoscut infracțiunea de care este acuzat. El a fost condamnat la 12 săptămâni de închisoare, suspendată timp de un an.
Magistrații au declarat, scrie The Leader, că infracțiunea a fost comisă în împrejurări pentru care cel acuzat nu a dat o explicație plauzibilă.
Acesta călătorise de la Peterborough, estul Anglia, până la Wrexham, în Țara Galilor, spunând că avea dificultăți financiare.
Procurorul a declarat că Batacu a fost oprit de personalul de securitate după ce a pus prosoape peste sticle de alcool în cărucior și a plecat fără să plătească.
El a oferit poliției o declarație ce părea învățată din timp, în care a spus: „Recunosc că am luat articolele de la Morrisons. În prezent mă confrunt cu dificultăți financiare.”
Batacu a spus poliției că a călătorit singur la Wrexham și că nu avea legături în acest oraș.
Când a fost întrebat de ce a vizat în mod special Wrexham și dacă cineva l-ar fi forțat să o, el nu a făcut niciun comentariu.
Anul trecut a călătorit din Coventry la Bath, unde a furat în circumstanțe similare.
Apărătorul a declarat că clientul său este vulnerabil și nu pare a fi un infractor profesionist.
Este orfan și s-a mutat în Marea Britanie pentru a munci, acum 18 luni.
Batacu nu are familie și singurul său sprijin a venit din cadrul comunității românești din Marea Britanie.
A lucrat în fabrici, dar contractul s-a încheiat și avea dificultăți financiare.
„Eram îngrijorat dacă există sau nu vreun indiciu ca el era victima sclaviei moderne”, a declarat avocatul.
„Din păcate, trebuie să vă informez că am primit instrucțiuni ferme din partea acestui tânăr cu privire la faptul că el nu dorește să se facă plângere potrivit căreia ar fi victima sclaviei moderne”, a continuat avocatul.