Un român care se pregătea să plece la muncă în Londra a rămas impresionat de ceea ce a văzut pe aeroport, în timp ce aștepta să urce în avion.
Pe măsură ce trecea timpul, a observat cum cei mai mulți români din aeroport discutau cu familiile on-line, unii cu lacrimi în ochi își luau la revedere de la copii și promiteau că se vor întoarce cât mai repede. Alții vorbeau cu părinții îngrijorați.
Românul a scris pe pagina sa de Facebook experiența trăită în aeroport, concluzionând: „Copiii cresc fără unul sau, şi mai rău, fără ambii părinţi. Fără afecţiunea lor, fără ancoră…”
Iată textul său:
AU UITAT SA
SPECIFICE FAMILI ÎNTREGI CARE SE DISTRUG 😢ADEVARUL CRUNT 😿 “Ca orice cursă spre Londra, era
plină ochi de români. Am căutat locul de fumat, care, la Suceava , ce-i drept,
este unul decent. Am stat vreo 20 de minute, preț de 2 țigări, timp în care
mi-am făcut planul de bătaie.
O stare de confort interior, bună dispoziție, deși petrecusem doar 5 zile in
România. Vremea se anunţa bună în Londra, doar ceva ploi, nimic neobișnuit, așa
că aveam toate motivele din lume să fiu liniştit.
Am ieșit din locul de fumat, am cumpărat o apă și am plecat spre poarta de îmbarcare. Mai aveam vreo 30% baterie, deci timp de Facebook sau vreun joc stupid, până când urma să ne urcăm în avion. Am găsit cu greu loc și am luat telefonul. Erau lângă mine doar români.
Deodată, m-am ridicat ca tras de un resort. Lângă mine, un tip era cu Skype-ul deschis. Auzeam toată conversația. M-am şi uitat, pentru că mi se păruse ceva ciudat. Tipul avea lacrimii ochi. Şi ţinea mâna pe tabletă. Acolo erau copiii lui. Soţia, pe fundal, şi soacra. Nu redau conversația, dar aceasta era chiar dramatică. Copiii îl întrebau când vine. El tot promitea că de Paște va fi acasă. Apoi se ștergea de lacrimi. Şi spunea că îi iubeşte. M-am ridicat înmuiat şi eu şi m-am dus la geam. Am privit în jur ca trezit dintr-un vis. Toţi erau pe tablete şi vorbeau acasă. O femeie îi spunea fiicei să asculte de bunica şi să-şi facă temele, chiar dacă începe vacanța.
Un alt tip îi spunea nevestei ca săptămâna viitoare îi va trimite 200 de lire să plătească banca. Toţi erau prinşi într-un joc dramatic al vieţii. M-am prăbuşit pe scaun. Eram într-un avion al oamenilor noştri, care, aşa cum spunea bunica mea, au plecat în străineţuri, pentru un rost. Cu accent de Moldova, de Oltenia sau de ardeleni cuminți. O diasporă tristă. Oameni care-şi văd copiii de 2-3 ori pe an. Care s-au dus pentru mia aia de euro în lume şi care, atunci când iau o pâine, se gândesc că trebuie să trimită jumătate sau mai mult din bani acasă, în micile oraşe falimentare ale României, în satele noastre depopulate.
O tânără din Botoșani ținea telefonul în mână, cu lacrimile curgându-i nestingherit. Pe ecran erau părinții ei, care îi spuneau să aibă grijă de ea, că „uite ce știri sunt la tv cu româncele din Londra”.
Asta a fost doar o cursă spre Anglia, una din cele peste 10 care decolează zilnic. Şi nu pleacă cu turişti de Londra. Pleacă cu un sfert de Românei, lăsând acasă un alt sfert îndurerat. Inimi care se rup pe din două.
Românii vin acasă maximum de 2-3 ori pe an. Dacă vin mai des, Doamne ferește!, este doar din cauza unui deces…
Copiii cresc fără unul sau, şi mai rău, fără ambii părinţi. Fără afecţiunea lor, fără ancoră…
Vom avea, în viitor, o generație atrofiată, una care a crescut fără căldura familiei.” 👏👏👏👏👏👏👏
