Legea care va facilita votul în Diaspora a fost adoptată de Parlament.
Proiectul privind modificarea legislației electorale, prin extinderea votului la trei zile în Diaspora, a fost adoptat, luni 1 iulie, în plenul Senatului, iar miercuri, 3 iulie, în Camera Deputaților. Legea urmează să ajungă la Cotroceni pentru promulgare.
Comisia specială comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru elaborarea, modificarea și completarea propunerilor legislative în materie electorală a decis ca votul în Diaspora să aibă loc pe parcursul a trei zile, respectiv vineri, sâmbătă şi duminică.
În cazul în care numărul membrilor Biroului electoral al unei secții de votare din străinătate este insuficient, atunci poate fi suplimentat cu personalul ambasadei sau cu români cu domiciliul în străinătate.
“În ziua de duminică, votarea începe la ora locală 7,00 și se încheie la ora locală 21,00. Prin excepție de la prevederile alin. 1, votarea în străinătate se desfășoară și pe parcursul zilelor de vineri și sâmbătă imediat anterioare zilei votării. În ziua de vineri, votarea începe la ora locală 12,00 și se încheie la ora locală 21,00, iar în ziua de sâmbătă votarea se deschide la ora locală 7,00 și se încheie la ora locală 21,00″, prevede textul adoptat.
La ora 21,00, în diaspora, când se închid secțiile, alegătorii care se află la sediul secției de votare, precum și cei care stau la rând pot să își exercite în continuare dreptul de vot. Un membru al biroului electoral al secției de votare, desemnat de președintele acestuia, verifică la ora 21,00 dacă în afara localului de vot se află alegători care așteaptă şi stabilește ordinea în care aceștia au acces în sală. Alegătorii aflați la rând își pot exercita dreptul de vot până la maximum ora 23,59.