Școala islamică Al-Madinah din oraşul Derby s-a închis după ce guvernul britanic a început o anchetă privind contractele impuse profesoarelor care le obligau să vină acoperite cu voal islamic în faţa elevilor.
Autoritatea de control a şcolilor din Marea Britanie verifică acuzaţiile aduse şcolii conform cărora a impus un cod strict de practici islamice, inclusiv segregarea elevilor în funcţie de sex, arată The Guardian.
Scandalul a pornit după ce BBC a dezvăluit că foşti membri ai corpului profesoral au povestit că fetele erau forţate să stea în spatele clasei, iar profesoarele, inclusiv cele care nu erau de credinţă musulmană, erau obligate să poarte hijab.
Stuart Wilson, profesor în cadrul şcolii, a spus că instituțiava fi închisă temporar. El a scris pe site-ul şcolii că, din cauza „problemelor legate de sănătate şi siguranţă”, s-a luat decizia de aseînchide şcoalapentru elevii ciclurilor primare şi secundare, până când va fi asigurată siguranţa tuturor. El a menţionat că deschiderea se va aeva locîn scurt timp.
Avantajele şi dezavantajele imigraţiei, aşa cum le văd britanicii
„Investigam deja această şcoală,înainte ca acuzaţiile să devină publice”, a declarat un purtător de cuvânt al ministerului Educaţiei. Şcoala s-a deschis în septembrie 2012. Primul său director, Andrew Cutts-Mckay, a plecat însă după mai puţin de un an.
El declarase la deschidere că şcoala va fi un spaţiu multicultural, cu jumătate dintre elevi musulmani şi jumătate aparţinând altor credinţe, în care toţi vor putea să afle informaţii despre celelalte confesiuni. Şcoala nu era una publică,dar era înscrisă într-un program care îi permitea să acceseze fonduri de la statul britanic.