in

Din sfaturile lui Trump către britanici: „Părăsiți negocierile cu UE și nu mai plătiți nimic”

Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a avut o a doua intervenție în politica Marii Britanii.

El a sugerat că Regatul Unit ar trebui să părăsească negocierile pentru Brexit purtate cu Uniunea Europeană și să nu achite suma de 50 de miliarde de dolari pe care îi datorează Bruxellesului dacă nu obține acordul dorit.

Domnul Trump a făcut aceste afirmații într-un interviu acordat cotidianul Sunday Times înainte de vizita oficială pe care o va face în Marea Britanie săptămâna viitoare.

Donald Trump a declarat că guvernul britanic ar trebui să refuze plata facturii „de divorț” în sumă de 50 de miliarde de dolari, convenită cu UE și a sfătuit guvernul de la Londra să dea în judecată Uniunea Europeană pentru a obține muniție suplimentară în negocierile pentru Brexit.



Vizita oficială a lui Donald Trump este controversată, liderul opoziției Jeremy Corbyn boicotând banchetul de stat organizat de britanici în onoarea liderului american.

Primarul londonez, Sadiq Khan, a scris într-un material publicat de cotidianul The Observer că este „nebritanic” să se întindă covorul roșu unui bărbat pe care l-a calificat drept un politician de extremă dreapta.

Nu și-a plătit integral mașina de 40.000 de euro, cumpărată în UK, sechestrată de polițiști în România

Panică pe aeroportul Gatwick din Londra. Un bărbat înarmat cu două cuțite, pus la pământ de polițiști