in

În sfârșit, heterosexualii vor avea aceleași drepturi cu cuplurile de homosexuali în Marea Britanie



Premierul britanic Theresa May a anunțat că cuplurile heterosexuale vor putea intra în parteneriate civile, o formă de uniune juridică disponibilă până acum prin lege doar cuplurilor de homosexuali, decizia guvernului urmărind să ofere o mai mare securitate cuplurilor necăsătorite și familiilor lor, potrivit Reuters.

„Această modificare a legii ajută la protejarea intereselor cuplurilor de sexe opuse care vor să-și ia un angajament, vor să-și oficializeze relația, dar nu vor neapărat să se căsătorească”, a declarat Theresa May, în timpul conferinței anuale a Partidului Conservator.

„Prin extinderea parteneriatelor civile, ne asigurăm că tuturor cuplurilor, fie de același sex sau de sexe opuse, le sunt oferite aceleași alegeri în viață”, a explicat ea.

Parteneriatele civile au fost introduse în legislația britanică în 2004, acordându-le cuplurilor homosexuale drepturi juridice similare cu cele ale perechilor heterosexuale căsătorite.

În luna iunie, Curtea Supremă britanică a decis că legea din 2004 contravine Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Din 2014, căsătoria între persoane de același sex a fost legalizată în Anglia, Țara Galilor și Scoția, ceea ce înseamnă că perechile gay pot alege fie să se căsătorească, fie să intre într-un parteneriat civil, dar căsătoria era până acum singura opțiune disponibilă pentru cuplurile heterosexuale.

Parteneriatul civil oferă ambelor părți aceeași protecție juridică și financiară ca și căsătoria în cazul încheierii relației, dar este lipsit de conotațiile căsătoriei ca instituție construită în jurul patriarhatului și proprietății.

Potrivit statisticii guvernului, în Marea Britanie există peste 3,3 milioane de cupluri necăsătorite, care locuiesc împreună și împart responsabilitățile financiare, iar aproape jumătate dintre ele au copii. Aceste cupluri nu beneficiau însă de aceleași drepturi legale ca și persoanele căsătorite sau aflate într-un parteneriat civil.

Un cuplu aflat în parteneriat civil are dreptul la același tratament juridic ca și o pereche căsătorită în ce privește moștenirile, impozitele și pensiile.

Unul din 50 de britanici se declară gay, lesbiană sau bisexual

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Franța blindează granițele cu UK, în așteptarea Brexit. Sute de noi polițiști sunt mobilizați la graniță

O româncă, director în Londra pentru unul dintre cele mai importante holdinguri financiare mondiale