in

Copil împuşcat din greşeală de către poliţişti. Mama fetiţei vrea să îi dea în judecată: „Dacă îmi omorau copilul?”

Un tânăr din Baia Mare a pus în pericol trei copii, ca să scape de poliţişti. Conducea o maşină interzisă pe şosele şi a fugit când a dat cu ochii de oamenii legii. Agenţii au tras după el, ca să îl oprească, iar un glonţ a răniz în picior o fetiţă de şapte ani, care era în vehicul. Poliţiştii au explicaţii pentru incident, dar mama copilei vrea să îi dea în judecată. Potrivit declaraţiilor făcute de Mihaela Şuldac, mama fetiţei împuşcate, maşina după care au tras poliţiştii era condusă de un prieten al fratelui femeii. Mihaela Şuldac şi-a rugat fratele în vârstă de 16 ani să găsească o soluţie pentru a le aduce acasă de la bunici pe cele două fete ale sale, în vârstă de 5 şi 7 ani. Unchiul fetelor a apelat la un prieten în vârstă de 23 de ani. Drumul de la casa bunicilor până la locuinţa femeii era de câţiva kilometri, pe raza comunei Poienile de Sub Munte, judeţul Maramureş. În maşină se aflau şoferul, unchiul fetelor şi cele două copile. Pe traseu, au întâlnit un filtru de poliţie, care derula o acţiune pe linie rutieră şi contrabandă. Speriat că nu are numere de înmatriculare valabile la maşina de teren pe care o conducea, şoferul a demarat în trombă. Poliţiştii l-au urmărit 3 kilometri, inclusiv prin albia unui pârâu, timp în care şi au tras mai multe gloanţe după maşina urmărită. Şoferul a oprit în cele din urmă în curtea unei cunoştinţe şi a fugit, abandonându-i în maşină pe unchiul fetiţelor şi pe cele două copile. Poliţiştii au descoperit că au împuşcat-o pe fetiţa de 7 ani abia când au controlat maşina şi au chemat atunci Ambulanţa.   Fetiţa în vârstă de 7 ani a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Baia Mare înainte de miezul nopţii, în ambulanţă, fiind însoţită de mama ei. Şoferul a fost reţinut la scurt timp şi a fost transportat la Psihiatrie pentru evaluări. Este acuzat de mai multe infracţiuni grave. Mama fetiţei îl dă în judecată pe poliţistul care i-a împuşcat copilul În acţiunea de urmărire, poliţiştii au tras focuri de armă atât în plan vertical cât şi spre direcţia maşinii. Mama fetiţei rănite spune că spre maşina ciuruită de gloanţe s-au tras şapte focuri de armă. „Să le las aşa? Îi dau în judecată, ce să fac? Dacă îmi omora copilul sau ceva? Vedem ce ne spun medicii. Fetiţa spune că e bine, că nu o doare nimic, dar eu nu i-am văzut piciorul pentru că e pansat. Medicii de la Vişeu nu mi-au spus dacă glonţul i-a strâpuns piciorul, doar că nu este grav”, a spus Mihaela Şuldac, mama fetiţei rănite. Cel mai probabil, poliţistul care a tras a făcut acest lucru în direcţia roţilor maşinii, dar a nimerit caroseria şi de acolo glonţul a ricoşat în laba piciorului micuţei. Poliţiştii care au participat la urmărirea în timpul căreia a fost rănită copila sunt acum investigaţi de superiorii lor, care vor să afle dacă au respectat toate regulamentele.

Alt deputat ales în diaspora, cu probleme penale: Mihai Voicu, condamnat la 3 ani de închisoare

Sadiq Khan anunță ziua fără mașini în Londra. Poluarea ucide zeci de mii de oameni anual în Marea Britanie