in

Gabriela Firea se operează la Londra. S-a fotografiat alături de soțul ei chiar în fața spitalului

Gabriela Firea are probleme de sănătate de mai multe luni, transmite Ziua News. Recent, primarul general al Capitalei a anunțat că urmează să facă o ultimă intervenție chirurgicală, pentru care a decis să plece în străinătate.

Joi dimineața, 13 iunie, Gabriela Firea a transmis un mesaj în care spune că va fi bine și că se va întoarce curând.

Firea se afla la Londra cu soțul ei, Florentin Pandele, iar cei doi s-au fotografiat chiar în fața spitalului, unde va avea loc intervenția chirurgicală.

Gabriela Firea a fost operată de două ori din pricina unor probleme la colon. Primarului general i-a fost scoasă o sârmă de aproximativ 3 centimetri. „Sănătatea mea, în ultimele șase luni, a atârnat de un fir de ață. Am avut mai multe intervenții și o operație dificilă, iar în vara aceasta mai urmează una complexă, sper finală”, mărturisea recent Gabriela Firea.

De altfel, până acum, Gabriela Firea a fost operată în țară și de fiecare dată a spus că are încredere în medicii români.

„În decembrie a avut o intervenție chirurgicală de urgență (n.r. Gabriela Firea), în ianuarie încă o intervenție chirurgicală unde i s-a găsit o sârmă de vreo 3 cm în colon. În martie a avut cea mai importantă intervenție chirurgicală, care ne-a dărâmat pe toți, numai pe ea nu. Eu cred că fac parte din categoria oamenilor puternici. Atunci mi-am dat seama că sunt foarte slab și m-am întors pentru a nu știu câta oară cu fața la Dumnezeu”, a povestit și soțul acesteia, Florentin Pandele.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Ministrul britanic de Interne a semnat ordinul de extrădare al lui Julian Assange în Statele Unite

VIDEO TERIFIANT! Bărbat înjunghiat în nordul Londrei. Atacatorii filmează în timp ce îl urmăresc și sar cu cuțitele pe el