În acest număr, voi face referire la încheierea căsătoriei, naşterea şi respectiv, eliberarea certificatului de naştere în Marea Britanie.
Cu privire la căsătorie, există mai multe modalitaţi de înfăptuire a acesteia. De obicei, dvs. şi viitorul soţ trebuie să vă prezentaţi la autoritatea locală din care faceţi parte pentru înregistrarea căsătoriei în registrul de stare civilă, după ce, în prealabil, notificaţi insituţia competentă cu privire la intenţia de a vă căsători.
La data la care faceţi notificarea, va trebui deasemenea să furnizaţi anumite informaţii personale. Data căsătoriei va fi fixată la aproximativ 16 zile de la data notificării. Se percep taxe atât pentru notificare, cât şi pentru căsătoria propriu-zisa. Cuantumul acestora diferă în funcţie de data şi felul în care doriţi desfăşurarea fericitului eveniment. Puteţi alege sediul autorităţii locale, biserica, o altă instituţie religioasă sau o altă locaţie autorizată pentru desfăşurarea acesteia.
Dacă alegeţi să mergeţi la biserica anglicană, nu mai este necesară notificarea autoritaţii locale, deoarece preotul vă informează cu privire la interdicţiile aplicabile şi condiţia se consideră îndeplinită.
Informaţiile care trebuie prezentate autorităţilor competente în vederea încheierii căsătoriei:
În primul rând, documentele cu privire la naţionalitate, identificare şi evidenţa unei /unor căsătorii anterioare trebuie prezentate la data programată în vederea notificării, deoarece procesul înregistrării nu poate fi completat fără prezentarea acestor acte.
Când vă prezentaţi la oficiul de înregistrare civilă, dvs. şi viitorul soţ trebuie să furnizaţi informaţii şi să prezentaţi acte doveditoare cu privire la numele si prenumele dvs, vârstă şi naţionalitate. Va trebui să prezentaţi paşaportul, iar în lipsa acestuia, buletinul sau carnetul de conducere, împreună cu un alt document din care să reiasă naţionalitatea dvs.
Deasemenea, trebuie să prezentaţi dovezi cu privire la adresa la care locuiţi, ca de exemplu facturi de utilităţi sau extrase de cont. Actele la care am făcut referire se prezintă de catre ambii viitori soţi, chiar dacă locuiesc împreună la aceeaşi adresă. Trebuie să informaţi ofiţerul de stare civilă cu privire la ocupaţia pe care o aveţi.
În situaţia în care aţi fost într-o căsnicie anterioară, este necesar să prezentaţi acte din care să reiasă faptul că respectivul mariaj s-a încheiat (hotărârea de divorţ definitivă şi irevocabila tradusă în limba engleză). Daca fostul soţ a decedat, trebuie prezentat certificatul de deces.
Dacă aveţi mai puţin de 18 ani, trebuie să prezentaţi certificatul de naştere şi consimţământul părinţilor sau al tutorelui, prin completarea unui formular special pus la dispoziţie de către autoritaţi.
Naşterea unui copil
Naşterea unui copil este un eveniment special în viaţa noastră, ce presupune multe lucruri de făcut: înregistrarea naşterii la autorităţile competente este doar unul dintre acestea. Legea britanică limitează perioada în care trebuie făcută înregistrată la 42 zile de la data la care a fost născut copilul. Se va elibera un certificat de naştere în care se va menţona numele copilului şi data naşterii. Înregistrarea se va efectua în zona în care a avut loc naşterea.
Dacă nu sunteţi siguri cu privire la zona în care trebuie să mergeţi, veţi fi îndrumaţi de moasă sau de personalul spitalului. De cele mai multe ori, se cere efectuarea unei programări prealabile. Dacă părinţii copilului sunt căsătoriţi, atunci este suficientă prezenţa unui singur părinte: în caz contrar, mama este cea care înregistrează naşterea. Informaţiile cu privire la tatăl copilului pot fi menţionate la data programării in vederea înregistrării dacă acesta din urmă este prezent sau pot fi trecute la o dată ulterioară.
Informaţiile care trebuie prezentate autoritaţilor competente în vederea înregistrării naşterii:
– Data şi locul naşterii nou-născutului, dacă este băiat sau fată, numele şi prenumele pe care dvs ca părinţi doriţi să le poarte;
– Numele şi prenumele mamei, adresa la care locuieşte, ocupaţia acesteia, numele de familie al copilului, data şi locul naşterii;.
– Numele şi prenumele tatălui ocupaţia acestuia, data şi locul naşterii. De obicei, nou-născutului i se atribuie unul din numele de familie ale părinţilor, chiar dacă aceştia nu sunt căsătoriţi.
Se va elibera, alături de forma scurtă a certificatului de naştere şi un formular pentru înregistrarea copilului la un cabinet medical. Forma completă a certificatului se eliberează contra-cost, în urma achitării taxei stabilită de guvern, în cuantum de £3.50.