in

Londra. Record absolut pentru un pictor român. Tabloul lui a fost vândut cu milioane de lire sterline

În cadrul unei licitaţii organizate la Londra, de casa de licitaţii Christie’s, tabloul “Nickelodeon”, lucare a artistului român Adrian Ghenie, a fost vândut pentru suma de 9 milioane de dolari (7,1 milioane de lire sterline).

Acesta este un record absolut pentru pictorul român.

Alături de Adrian Ghenie, alți artiști contemporani au stabilit recorduri personale de vânzare, respectiv Imi Knoebel, Lucy McKenzie, Albert Oehlen, sau Henry Taylor. Licitația Christie’s London Contemporary Art Sale a totalizat în vânzări suma de 42.5 milioane de dolari.

Adrian Ghenie, cel mai bine vândut pictor român contemporan, s-a născut la Baia Mare în 1977, iar în prezent trăiește și lucrează la Berlin. A absolvit, în 2001, Universitatea de Artă și Design din Cluj, iar în 2005, alături de Mihai Pop, a fondat la Cluj Galeria Plan B, un spațiu dedicat expunerii și cercetării artei contemporane. Din 2008, Plan B și-a deschis un sediu la Berlin.

În 2014, tabloul „The Fake Rothko”, al artistului Adrian Ghenie, a fost vândut pentru 1.426.500 de lire sterline (1.778.422 de euro), la o licitaţie organizată de casa Sotheby’s din Londra. Din 2011 Adrian Ghenie s-a alăturat Galeriei Pace, cu sediul la New York, dar cu reprezentanțe în toată lumea.

Lucrările artistului român pot fi văzute în numeroase colecții publice precum: Hammer Museum, Los Angeles; Museum of Contemporary Art, Los Angeles; Museum van Hedendaagse Kunst, Antwerp; SFMOMA; și S.M.A.K., Ghent, scrie Transilvaniareporter.ro.



Foto: Sabina Dragomir/ Adrian Ghenie – Facebook

CITITI MAI MULT:

VIDEO: Doi pictori români au creat o instalaţie artistică dedicată lui Nigel Farage, ca răspuns adus unei politici toxice anti-imigrație

Două tablouri ale pictorului român Adrian Ghenie, vândute de casa Sotheby’s cu peste două milioane de lire sterline

Pictoriţa Claudia Mandi: “Este o boală să fii român în Italia”

Pictorul Dan Voinea la prima expoziție personală în Marea Britanie

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

1,5 milioane de lire sterline. Atât a furat un băcăuan de la bancomatele din UK. A fost arestat în România

Atenție la pasagerii clandestini! Poți fi amendat chiar dacă nu știi de prezența lor în autovehicul