in

Ziua Culturii Naționale, la ICR Londra. Vezi programul pentru 15 ianuarie

Institutul Cultural Român din Londra sărbătoreşte Ziua Culturii Naţionale printr-o serie de evenimente dedicate diversităţii culturale, etnice şi lingvistice a României, văzută ca o sursă a creativităţii naţionale și ca fundament al europenității noastre, se arată pe site-ul ICR Londra.

Sunt invitați actorii Levente Molnár și Cristina Catalina, precum și cineaştii Anda şi Dragoş Teglaş, iar evenimentele vor fi din mai multe domenii artistice: film, poezie și arte vizuale.

Melomanii sunt așteptați să descifreze câteva partituri enesciene, exersând la pianul lui Dinu Lipatti, aflat în sala de concerte ce poartă numele lui George Enescu; pe de altă parte, în Bibliotecă, pasionații de limbi străine vor putea descoperi limba romanică cea mai apropiată de latină cu ajutorul mai multor instrumente de învățare a limbii române sau pur și simplu răsfoind cărțile marilor noștri clasici.

Spre sfârșitul după-amiezii, publicul va putea urmări, în transmisiune directă de la Ateneul Român din Bucureşti, spectacolul de muzică tradițională și poezie “La porțile ceriului”, avându-i ca protagoniști pe Grigore Leșe și pe invitații săi. 

După terminarea transmisiunii live, e rândul poeziei, în lectura Cristinei Catalina, actriță și producătoare stabilită în Marea Britanie, și a actorului clujean Levente Molnár, unul dintre protagoniștii filmului “Son of Saul”, premiat la Festivalul de la Cannes.

Cei doi actori vor citi, în original și în traducere engleză, din opera lui Mihai Eminescu, Nikolaus Lenau și Ady Endre, mari poeți născuți în diferite provincii românești, Moldova, Banat și Transilvania. 

Seara se va încheia cu premiera britanică a documentarului „13 nuanţe de român”, o privire nuanțată și realistă asupra comunității românești din Marea Britanie, realizat de cineaștii români Anda Teglaș și Dragoș Teglaş împreună cu jurnalistul britanic Richard Green și produs de compania This Is Insomnia.

La finalul serii, cei prezenți se vor putea întreține cu producătorii documentarului în Galeria „Brâncuşi” a Institutului, înconjurați de expresivele portrete ale românilor din Londra semnate de fotograful româno-britanic Ion Paciu, incluse în expoziția pregătită de ICR Londra împreună cu Muzeul Horniman  și prezentate deja și în România.

Evenimentele vor avea loc pe parcursul zilei de vineri, 15 ianuarie, între orele 13.00 și 21.00, la ICR Londra, 1 Belgrave Square, Londra SW1X8PH. Intrarea este liberă.

VIDEO emoționant: „Ce-ți doresc eu ție Dulce Românie” recitată de 10 copii români din diaspora

Adrian Chiriță, cartiromanesti.co.uk: „Cărțile sunt puntea de legătură între țară și comunitate”

O româncă „rearanjează” Luceafărul lui Eminescu pe gustul scoțienilor

„Poets to the bone” – o serie de spectacole a ICR Londra, deschisă de actorul Dorel Vișan

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Cazul Bodnariu nu este singular. Șapte familii de români din Norvegia și-au pierdut copiii

31 ianuarie e după colț! V-ați făcut închiderea de an?