in

„Poets to the bone” – o serie de spectacole a ICR Londra, deschisă de actorul Dorel Vișan

Programul „Poets to the bon” va fi inaugurat la sediul Institutului Cultural Român din Londra, pe 29 mai, de la ora 19.00, cu un recital al actorului Dorel Vișan. Potrivit ICR, spectacolul va fi un omagiu adus celui mai mare poet român, Mihai Eminescu.

„Poets to the bone” va aduce pe scenă, în cadrul unor mici spectacole, mari nume ale teatrului românesc.



„Dorel Vișan ne va oferi o călătorie continuă prin universul atemporal al lui Mihai Eminescu, însoțită de o performanță subtil, dar puternică, a violoncelistului George Pașca, într-o întâlnire vibrantă între povești, poezie, teatru și muzică”, este descris spectacolul din 29 mai pe site-ul ICR.

Dorel Vișan este unul dintre cei mai venerați actori de teatru și film din România. El este și un poet sensibil, autor a patru volume de poezie și membru al Uniunii Scriitorilor din România. Artistul a apărut în peste 40 de roluri pe scene din toata țara unde a jucatde la Molière la Shakespeare șide la Marivaux la Buchner.

El a jucat, de asemenea, în mai mult de 50 de filme românești și internaționale, printre care “Iacob” – 198 în regia lui Mircea Danieliuc , “Cel mai iubit dintre pământeni “-1993, regia Șerban Marinescu și”Senatorul melcilor” -1995 în regia lui Mircea Danieliuc.

Violoncelist român George Pașca este laureat al numeroase premii regionale, naționale și internaționale. În prezent el are o viață activă ca un muzician solo, dar și artist de cameră și orchestral,atât în ​​Londra, cât și în orașul său natal din România.

Unde: Institutul Cultural Roman, 1 Belgrave Square, SW1X 8PH.

Intrarea este liberă, dar trebuie să confirmați participarea la [email protected] sau 020 7752 0134 .

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Un elev și-a înjunghiat mortal profesoara în timpul orei

Românii vor putea fi expulzați din Marea Britanie fără a fi condamnați de un tribunal