in

Milioane de țigări destinate unor firme britanice, traficate pe filiera Chișinău-Budapesta, via România

Peste 12 milioane de țigări au fost confiscate în cadrul unei operţiuni internaţionale împotriva traficului ilegal la graniţa Uniunii Europene, de Direcţia Generală a Vămilor în colaborare cu OLAF şi cu unele autorităţi vamale din celelalte state membre UE, potrivit Evenimentul Zilei. Inspectorii vamali din cadrul Biroului de frontieră Albiţa au reţinut pentru cercetări un camion al unei firme de transport, din Ungaria, încărcat cu 12.400.000 ţigarete.

Ancheta arată că întreaga cantitate de ţigări a fost achiziţionată de la o firmă din Chişinău de către o societate din Grecia, pentru două societăţi din Marea Britanie, din care una intermediară.



Țigările sunt mărcile Jing Ling şi Capital care, conform documentelor, urma să tranziteze teritoriul României, având destinaţia finală Grecia, transmite Direcţia Generală a Vămilor, din cadrul ANAF. Valoarea prejudiciului estimat se ridică la 1.500.000 euro.

Camionul plin cu ţigări de contrabandă a fost oprit în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa / I.T.P.F. Iaşi, pe 25 aprilie. Atunci s-a prezentat pentru a intra în ţară cetăţeanul maghiar Janos M., în vârstă de 51 de ani, care conducea un autocamion in care se aflau 1.240 baxuri de ţigări (620.000 pachete de ţigări).

La controlul de frontiera s-a stabilit ca Janos M. este angajatul unei firme de transport din Ungaria, fiind desemnat  să se ocupe cu perfectarea documentaţiei vamale, acesta deţinînd documentele vamale  şi de transport, precum şi un număr de 220  certificate de garanţie  în valoare de 7.000 euro fiecare eliberate de o societate  din Ungaria.

Întrucât niciun comisionar vamal nu şi-a asumat garantarea tranzitului, Biroul Vamal Albiţa a întrerupt efectuarea formalităţilor vamale.

Din studiul documentelor vamale  şi de transport a reieşit faptul că întreaga cantitate de ţigări a fost achiziţionată de la o firmă din Chişinău de către o societate din Grecia, pentru două societăţi din Marea Britanie.

Cetăţeanul Janoş M. este cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „tentativă de folosire, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate”

Întreaga cantitate de ţigări in valoare de 2.666.000 lei a fost indisponibilizată în vederea confiscării şi lăsată în custodie organului vamal, iar mijlocul de transport, în valoare de 150.500 lei a fost indisponibilizat.                        

Totodată, au mai fost ridicate pentru cercetări cele 220 certificate de garanție prezentate de cetățeanul maghiar, valoarea totală a acestora fiind de 1.540.000 euro.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Andrei Mihai Ilieș, candidat la alegerile locale: „Cea mai mare dorință a românului este să fie ascultat”

Mii de est-europeni primesc săptămânal Numere de Asigurare Națională (NINo). Daily Express: Ne pierdem identitatea!