in

Român beat își distruge propria mașina și amenință agenții de parcare cu un topor



Un român în vârstă de 47 de ani a făcut un scandal de nedescris înarmat cu un topor, într-o parcare din Wolverhampton, după ce a văzut că primise o amendă.

Potrivit Express and Star, Costel Mihai a văzut momentul în care agenții de parcare i-au pus amenda în parbrizul autoturismului pe care îl parcase într-o stație de autobuz pentru a intrat într-un magazin din apropiere.

Extrem de nervos, românul a scos un topor din mașină, cu care a făcut praf parbrizul, urlând în același timp la oamenii legii care au urcat în mașina lor și au plecat.

Însă scandalul nu s-a terminat aici. Mihai s-a urcat la volanul mașinii, deși era în stare de ebrietate, și a pornit după agenți, claxonând într-una.

A blocat drumul mașinii și a aruncat cu o sticlă de bere, din care doar ce băuse, în autoturismul autorităților, în timp ce continua să îi insulte pe cei care îl amendaseră.

Totul s-a sfârșit la sosirea polițiștilor care au reușit să îl dezarmeze pe român și să îl aresteze. Totul se întâmpla pe 5 iulie a.c.

La percheziția autoturismului au mai fost descoperite alte două cuțite pe scaunul pasagerului din față.

În fața instanței, Costel Mihai a pledat vinovat și a declarat că achiziționase autoturismul cu o zi înainte de incident. El a primit doi ani și două luni de închisoare cu executare.

Mihai mai fusese închis și în România pentru jaf și infracțiuni sexuale.

Românul acuzat că și-a înjunghiat cumnata: „Am căzut peste ea cu cuțitul în mână. Nu am vrut să îi fac rău”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Ministrul Diasporei, anunț de ultimă oră: Românii din străinătate nu vin la mitingul din 10 august de la București

Reacția unui viceprimar PSD din Teleorman la adresa protestatarului din Suedia: „Întâi să-i dea mă-sii ..ue !”