in

De la spălător de vase, la bucătar de top. Un român a ajuns unul dintre cei mai vestiți șefi din Oxford

Claudio Costea are 37 de ani și nu a lucrat nici măcar o zi într-o bucătărie din România. A plecat din țară la 17 ani și a devenit un bucătar vestit, după ce a lucrat o vreme ca spălător de vase.

Din 2008, conduce bucătăria hotelului de lux De Vere Oxford Thames. Claudio este executive-chef, iar la el în bucătărie se vorbește exclusiv în limba română. De altfel, în tot hotelul, din vreo 90 de angajați, jumătate sunt din România.



„Îmi pot da seama destul de repede cine e pasionat și vine însuflețit de dorința de a învăța. Poți sta în pătrățica ta, să nu te intereseze să evoluezi”, a declarat el pentru publicația Press One.

„Sunt oameni care acceptă să rămână toată viața într-o poziție inferioară, dar comodă. Nu vor mai mult, e opțiunea lor, nimic de condamnat. Eu încerc să-i împing pe toți de la spate, să învețe și să rămână conectați la noutăți. Exact exigențele pe care le aplic și în ceea ce mă privește. Sigur că nu reușesc cu toți”, spune Costea.

Mâna lui dreaptă este un tânăr din Bârlad, Cristian Frățieanu, care în ultimii trei ani a progresat, câștigând în 2017 un concurs de elită la nivel european.

„Poate sună a clișeu, dar românii sunt muncitori. Cristian era doar un învățăcel în urmă cu ceva timp. A știut exact ce vrea de la el și a muncit să ajungă până aici. Gândește-te că doar eu, în echipa mea, am schimbat sute de angajați în 9 ani de zile. Sute, nu exagerez. Nu există loialitate și, în plus, acum e foarte ușor să vii și să pleci. Nu mai e ca pe timpurile când am plecat eu, de exemplu. Atunci se pleca în alte condiții, cu viză, trebuia să garantezi cu bani și obțineai cu greu un loc de muncă”.

Claudio mărturisește că a plecat în 1997 în Italia, într-o vacanță de vară. Tatăl său îl cunoștea pe șoferul unui tir care făcea curse în Europa și i-a „rezervat” locul din dreapta.

„Am făcut cinci zile până acolo. Aveam rude în Italia. Până la urmă, mi s-a părut o idee bună să rămân. Eram în insula Ponza, un loc absolut superb”

Acolo a intrat pentru prima dată în bucătărie, ca spălător de vase. După câteva luni, a trecut la salate și la bruschete. „Descopeream o lume cu care nu avusesem nicio legătură înainte. La vârsta aceea, nu eram atras de bucătărie. Trebuia să supraviețuiesc, să reușesc să mă întrețin. Așa am început”, își amintește românul.

În 2001, a plecat de pe insula Ponza să decopere America. A obținut un contract pe un vas de croazieră. Pleca din Miami, acosta în Bahamas și Jamaica și se întorcea după cinci zile. Timp de opt luni, a navigat prin Caraibe. N-a avut nici măcar o zi liberă.

„Când terminai munca, mai puteai ieși și tu prin oraș. Am acceptat jobul ăsta tocmai pentru că îmi oferea și posibilitatea de a vedea o parte din lume, pe lângă faptul că am ajuns într-o bucătărie unde era o organizare impecabilă”.

În 2005 a aplicat pentru un job în Marea Britanie. I s-a oferit poziția de senior sous-chef la un hotel de fine dining.

Din 2009, Claudio conduce restaurantul de la De Vere Oxford Thames. „Fără muncă și studiu nu ai cum să reușești, și asta bănuiesc că e valabil în orice meserie, nu doar în bucătărie”, spune el.

Costea a primit oferte importante pentru a reveni în țară la conducerea unor restaurante din București însă le-a refuzat pe toate.

Bucătar școlit la Londra, se întoarce în România: „Am lucrat un an fără bani. Am plecat din cauza ostilității colegilor”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Previziunile Brexit, fără suport. Marea Britanie are cea mai scăzută rată a șomajului din ultimii 40 de ani

Guvernul britanic va explica ce se va întâmpla în țară după Brexit. „O relație profundă, extinsă și specială cu Uniunea Europeană”