in

Londra. Avocatul român Remus Robu, sumă record obținută în instanță drept despăgubiri



Avocatul român din Londra, Remus Robu, a reușit să obțină milioane de lire despăgubire pentru un conational care a suferit un grav accident de circulație.

Este una dintre cele mai mari sume obținute vreodată în instanță într-un astfel de caz, după un proces care a dura cinci ani.

Remus Robu este de 23 de ani în Londra, iar cea mai mare parte a carierei a lucrat pentru o firmă de avocatură, urmând ca în curând să își deschidă propriul cabinet.

„Clientul meu este un român care lucra pe șoseaua de centură a Londrei când un șofer a pierdut controlul unui camion, ca urmare, clientul meu a fost lovit, trauma a fost suferită la nivelul picioarelor și din păcate, cu toată asistența medicală oferită atunci, tragic, dar picioarele nu au mai putut fi salvate. Nu cred că a fost în interesul lui să fie compensat imediat, pentru că trebuia să ne asigurăm că va primi asistența necesară pentru restul vieții, protezele necesare. A fost singura persoană, singurul civil, care a primit ultimul tip de proteze, că marea majoritate care primesc aceste proteze sunt soldații. Și aceste proteze sunt foarte scumpe, undeva la 50 de mii de lire o proteză, în cazul lui a fost dublu și bineînțeles că a trebuit să ne asigurăm că va primi compensația pe tot restul vieții. A fost o luptă de patru ani și jumătate, deci destul de lungă, dar cum am zis, cu un rezultat îmbucurător atât pentru noi, cât și pentru victima acestui accident”, a declarant avocatul român pentru Libertatea.

„Rezultatul, fără prea multă îndoială, pentru cineva cu vătămările pe care le-a suferit el, este un record pentru Marea Britanie”, a continuat el.

Remus Robu a venit în Marea Britanie în anul 1995. A lucrat initial într-un restaurant, apoi chiar și pe șantierele londoneze, pentru ca apoi să studieze dreptul. Este calificat de mai mulți ani în Marea Britanie, iar marele avantaj este că, fiind român, conaționalii pot apela la el cu încredere, pentru că vor primi explicații chiar în limba română și astfel vor înțelege mai bine spețele.

În scurtă vreme, Robu își va deschide propriul cabinet de avocatură într-un cartier cu mulți români. „E un job care poate să-ți ofere satisfacții, la final de caz ai satisfacția că poți să-ți iei clientul în brațe și să vezi că are lacrimi, că am luptat împreună”, a spus el.

Avocatul român Remus Robu strânge bani pentru persoanele accidentate la coloană

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Anglia. Rinita alergică, la cote alarmante. Cel mai ridicat nivel al polenului din ultimii 12 ani

Infractor din clanul Cârpaci, apărat de legea europeană. Nu poate fi extrădat și a fost eliberat de intanța supremă din Londra