in

Ovidiu Șarpe, patronul Patiseriei Românești din Burnt Oak: „Am votat pentru Brexit”



Cotidianul britanic The Sun a publicat recent un reportaj despre transformarea zonei cu cea mai mare densitate de români pe metru pătrat, Burnt Oak.

Suburbia Londrei, supranumită „Mica Românie”, unde meniurile sunt în limba română, cea mai populară mâncare sunt sarmalele, iar pe stradă nu auzi engleză. Astfel este descrisă zona cu cei mai mulți români din Londra.

Cu zeci de ani în urmă, se arată în articol, populația românească era de 42.000 de persoane, ajungând acum la 411.000 potrivit ultimilor statistici.

Potrivit articolului amintit, 56% dintre copiii de vârstă școlară din zona Burnt Oak nu au limba engleză ca primă limbă, iar 35% dintre imigranții de aici sunt din România. Oamenii, scriu cei de la The Sun, pronunță „Bontoc”, mai pe românește.

Unul dintre cei mai cunoscuți români din zonă este Ovidiu Șarpe, patronul Patiseriei Românești din zonă. Spune că a venit în Londra în 1973, ca refugiat politic.

Evreii români au început să se stabilească în Marea Britanie după cel de-al Doilea Război Mondial, fugind de persecuția nazistă pe continent, se arată în The Sun.

Când Ovidiu a venit în Marea Britanie, s-a stabilit mai întâi la Highbury, înainte de a înființa un restaurant în Chancery Lane. S-a mutat în Burnt Oak în 2007, pentru a-și deschide magazinul de prăjituri, unde întreg personalul său, dar și cea mai mare parte din clientelă, este de origine română.

„Am venit la Burnt Oak pentru că am văzut o oportunitate pentru comunitatea est-europeană aici”, spune el.

Cu siguranță, populația din zonă a apărut în ultimii ani. În 2001, erau doar 15.000 de locuitori, însă până în 2017 populația a crescut cu o treime, la 20.000 – cu mici afaceri românești la o aruncătură de băț una de cealaltă.

„Există multe magazine românești și mulți copii români în școli. Este o comunitate reală”, spune el.

„Oamenii vin în Regatul Unit din motive economice. Românii doresc să fie folositori și doresc să lucreze. Există un amestec de culturi și rase în Burnt Oak și deși pare a fi destul de rău, nu există rasism, tensiune sau chiar infracțiuni”.

Am votat pentru Brexit”, adaugă Ovidiu, în timp ce mă invită spre tejghea, insistând să iau o prăjitură cu mine, scrie reporterul.

„Asta pentru că vreau ca guvernul să poată alege cine vine aici, dar sper că poate vedea că Marea Britanie are nevoie de români”, a mai declarat Ovidiu Șarpe.

Cele mai recente cifre disponibile din 2013 arată că venitul mediu al unei familii în Burnt Oak este de 25.800 de lire sterline – sub media locală de 33.701 de lire sterline – iar numărul persoanelor care solicită ajutor de șomaj este mai mare decât media națională și cea locală.

Totodată, elevii din Oak Burnt s-au dovedit a avea cea de-a doua medie inferioară la bacalaureat, din cele 21 de școli din zonă, în timp ce Burnt Oak are și cea mai mică speranță de viață din Barnet, de 79,2 ani.

Joanne Karbritz, un lucrător caritabil din zonă, spune că, deși avea probleme cu oamenii care intrau în magazinul ei și furau lucruri, în cea mai mare parte experiențele ei cu populația locală românească au fost pozitive.

„Oh, Doamne – sunt atât de mulți români aici”, spune ea.

„Am trăit în Edgware toată viața mea și am văzut cum se schimbă atât de mult. În ultimii cinci ani, o mare parte a imigrației est-europene  venit aici.

„Unii oameni spun că fură locuri de muncă și am avut un pic de probleme cu faptul că românii fură lucruri, dar nu sunt ca toți hoții.

„Nu există o tensiune reală în Burnt Oak, decât dacă este creată în mod intenționat. Oamenii se amestecă și vorbesc liber și îmi place să lucrez aici”.

Mai mulți decât indienii și pakistanezii. Românii, pe locul doi ca număr de cetățeni străini în Marea Britanie

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Prostituția este în floare. Zece bordeluri închise în Regatul Unit. Suspecți arestați în România

Prins cu un vietnamez în valiză. Un român încerca să introducă un asiatic ilegal în Regatul Unit