La sfârșitul anului trecut, omul de afaceri George Iacobescu, 66 de ani, directorul executiv al grupului Canary Wharf, a primit titlul de cavaler din partea reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii. Sunday Telegraph publică un interviu cu Sir George Iacobescu în care acesta povestește cum a reușit să plece din România în 1975: plătind 5.000 de dolari regimului comunist!
Sir George s-a născut în România în 1945 și a crescut în ceea ce el numește a fi cel mai brutal, represiv și “cel mai rigid stalinist” regim comunist. A urmat o universitate pentru a deveni inginer și apoi a lucrat pentru compania britanică Wimpey în România, dezvoltând stații de pompare pentru a stimula sistemul agricol al țării. Cu toate acestea, Sir George spune că voia cu disperare să părăsească România din momentul în care a învățat să citească.
O mătușă care trăia în Canada a plătit 5.000 de dolari pentru a-l pune în legătură cu un om de afaceri din Park Lane, Londra, care acționa ca un intermediar pentru guvernul român în schimburile de oameni.
“La acea vreme, unul dintre cele mai bune produse de export ale României erau oamenii și era o coadă atât de mare încât a trebuit să aștept trei ani”, spune el. “Dar într-o zi am fost sunat și mi s-a oferit un pașaport. Am plecat în câteva zile. România la acea vreme era în căutare de valută”.
Sir George a călătorit până la Montreal, Canada, și studiile sale de inginerie i-au permis găsirea imediată a unui loc de muncă. Cu toate acestea, greul abia acum începea. Logodnica sa era încă în România. “Au fost necesari trei ani și probabil au fost cei mai de coșmar ani din viața mea încercând să o scot de acolo”, spune Sir George.
“Am făcut tot ce era posibil, am scris fiecărui șef de stat din Vest cerând ajutor. În cele din urmă un politician american mi-a scris înapoi după doi ani și a spus: «Suntem pe punctul de a-i acorda României clauza națiunii celei mai favorizate și ca parte a acesteia îi voi cere guvernului român să vă lase logodnica să plece»”.
“Exista o lege care nu permitea celor care au părăsit România să se căsătorească cu oameni care trăiau în România, pentru că ei știau că următorul pas era ca oamenii din România să încerce să plece. Au schimbat legea pentru două zile din cauza congressman-ului american. Am mers în România din Montreal și ne-am căsătorit pe 30 decembrie 1976 în țară”. Cu toate acestea, după ce s-au căsătorit, guvernul român i-a refuzat soției lui Sir George părăsirea țării. Cuplului i-a mai luat aproape încă un an pentru a se reuni. Sir George a avut succes numai după ce a luat parte la o grevă a foamei în fața sediului Organizației Națiunilor Unite înaintea unei vizite a președintelui țării. “Aceasta a fost o altă bătălie enormă”, adaugă el.
În același timp, cariera lui Sir George lua deja avânt. În 1978, s-a alăturat dezvoltatorului imobiliar Olympia & York ca asistent al fondatorului acestuia, Paul Reichmann: “Am învățat enorm de multe de la el și a avut o influență asupra carierei mele”. După ce s-a mutat la New York pentru a lucra la World Financial Center, Sir George a făcut parte din echipa de elită care a fost trimisă la Londra pentru a lucra la Canary Wharf. La acea vreme, Canary Wharf era cel mai mare proiect imobiliar din lume.
Proiectul Canary Wharf
Cum a ajuns George Iacobescu la Londra? Totul a început cu un apel din partea lui Margaret Thatcher, care a sunat în 1987 la compania unde lucra George Iacobescu. “Sunteți singurul dezvoltator imobiliar din lume care poate face Canary Wharf”, a spus Thatcher celor de la companie. Intrigat, șeful companiei, Paul Reichmann, și-a trimis șapte dintre cei mai buni directori executivi la Londra pentru a examina locația. Sir George a fost unul dintre ei.
“M-am dus tot drumul de la Central London la Canary Wharf și m-am pierdut total”, spune el. “Nu mai fusesem niciodată la Londra. M-am pierdut pe Narrow Street și am descoperit de ce se numea Narrow Street. Când am ajuns la Canary Wharf, structura DLR (Docklands Light Railway) era construită, dar nu funcționa. Locația în sine, nu ai fi vrut să fii acolo în trecut. Nu era nici apă, nici electricitate. Nu exista absolut nimic. M-am întors la New York și i-am scris o notă șefului meu spunând: «Nu vă apropiați de asta»”. O lună mai târziu, Reichmann a semnat un angajament de dezvoltare a Canary Wharf.
Proiectul imobiliar din estul Londrei s-a transformat în unul dintre cele mai prestigioase și de succes districte comerciale din lume. În ciuda scepticismului privind proiectul, Sir George era încântat dintr-o perspectivă inginerească. 90 la sută din Canary Wharf trebuia construit pe apă, cu materiale aduse cu barja pe Tamisa. Era o provocare unică, dar și una costisitoare. Până în 1991, Olympia & York a cheltuit aproape 2 miliarde de lire sterline pe infrastructură.
“Trebuie să fii puțin nebun să intri în așa ceva, pentru că noi nu ne dădeam seama cât era de dificil. În cele din urmă, Canary Wharf a acționat ca o minimunicipalitate. Am lucrat la drumuri, am lucrat la transport, am lucrat la comunitate. Am făcut toate serviciile pentru întreaga zonă. Am cheltuit, în primii trei sau patru ani, aproape două miliarde de lire sterline. Trebuia să creem un mic oraș și costul realizării infrastructurii a fost imens. Probabil numai în ultimii cinci sau șase ani am recuperat în totalitate banii pe care i-am investit între 1987 și 1991”.
O nouă companie, Canary Wharf Group (CWG), a fost creată în 1997 și Sir George a fost numit director executiv. Astăzi, CWG este în majoritate deținută de compania listată la bursă Songbird Estate, cu o valoare a proprietăților deținute de 5 miliarde de lire sterline. Are de asemenea 1 miliard de lire sterline în numerar.
