in

Un nou record de muncitori români în Marea Britanie

Numărul lucrătorilor români și bulgari care muncesc legal în Marea Britanie a atins un nou record, ajungând la 219.000, se arată în ultimul raport al Biroului Național de Statistică din Marea Britanie.



Potrivit aceluiași raport, numărul cetățenilor din Uniunea Europeană care lucrează în Marea Britanie a atins, de asemenea, un nivel record, de 2,1 milioane de persoane.

Numărul românilor și bulgarilor care muncesc în UK a depășit pentru prima dată 200.000, se arată în The Telegraph.

Astfel, s-a înregistrat o creștere anuală de 30.000 de persoane din cele două țări est europene, procentul față de anul trecut fiind mai mare cu 16%.

Însă, creșterea cea mai clară nu a venit din partea românilor și bulgarilor, ci din partea celor din cele 14 vechi state UE, precum Spania, Italia și Grecia, se mai arată în raportul ONS.

Astfel, din aceste țări au venit în Marea Britanie pentru a munci, numai în ultimul an, 140.000 de persoane, o creștere de 19%. Numărul cetățenilor din țările mai vechi din UE a atins 881.000, cel mai mare din 1997 încoace.

Potrivit ONS, dacă migrația din UE va continua în același ritm, peste zece ani numărul muncitorilor europeni din Marea Britanie va crește cu 130% , ceea ce înseamnă 916.000 de persoane.

Potrivit The Telegraph, premierul David Cameron a lansat renegocierile cu UE săptămâna trecută, cu un discurs la Londra și prin trimiterea unei scrisori către Donald Tusk, președintele Consiliului European, în care definește zonele de reformă.


„Nu ai slujbă, nu vii aici!” Theresa May vrea să împiedice europenii să își caute de muncă în UK

Număr record de români în Regatul Unit. Vezi ultimele cifre OFICIALE

Numărul românilor și bulgarilor din UK, în creștere

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Încă doi tineri, victime ale tragediei de la Colectiv, s-au stins în spitale din Anglia

La nici șase luni de la numire. Ambasadorul României la Londra ar putea fi înlocuit