in

Cioloș aruncă bomba: Atentatele din UE, pregătite cu cartele SIM din ROMÂNIA

Premierul Dacian Cioloș a găsit un motiv pentru a cere revenirea controversatei legi Big Brother în atenția legislativului de la București.

Într-o emisiune la Pro TV, Cioloș a declarat nici mai mult, nici mai puțin, că artizanii atentatelor din UE au folosit pentru comunicare cartele SIM prepay din România. Fără să prezinte vreo sursă a acestor afirmații sau dovezi concrete, premierul României a cerut mai multe puteri pentru serviciile secrete și o monitorizare mai mare a populației.

„Sigur, nu are rost să ne ascundem după deget. Riscul există. Suntem în UE, participăm activ la lupta împotriva terorismului. Lucrurile sunt ţinute sub control, autorităţile îşi fac treaba. Vigilenţa este foarte mare”, a spus primul-ministru la Pro TV, întrebat despre riscurile de atentat în România, în contextul evenimentelor din Belgia, potrivit Mediafax.

”Serviciile cer mai multe instrumente care să le permită să monitorizeze atent situaţia”, a mai spus Cioloş.

”Eu cred că, respectând aceste principii de transparenţă în dezbaterea publică, sunt câteva teme pe care va trebui să le punem din nou în dezbatere să vedem unde punem cursorul pentru a nu împiedica serviciile să-şi facă treaba în mod corect fără să facem anumite excese şi exagerări în ceea ce priveşte drepturile cetăţeneşti”, a precizat Cioloş.

”Ei (cei din servicii, n.r.) se plâng apropo de cartelele prepay”, a subliniat el, adăugând că o serie de astfel de cartele din România au fost folosite în pregătirea unor atentate din UE tocmai din cauza prevederilor foarte laxe din legislaţia românească.

”Înţeleg că România e una din puţinele ţări din UE care vinde cartele prepay fără un control de identitate. Înţeleg că au fost chiar folosite în ultima perioadă cartele prepay din România în pregătirea unor atentate în altă parte în UE, tocmai pentru că există această flexibilitate în România. Sunt câteva lucruri care vor fi puse în discuţie în perioada următoare. Ministrul Justiţiei şi ministrul de Interne vor veni cu o notă în Guvern cu aceste elemente şi ele vor fi supuse dezbaterii publice. Vor fi puse în dezbatere publică în momentul în care vor fi sintetizate”, a anunţat Dacian Cioloș.

”Să nu aibă cineva impresia că vrem să facem ceva pe ascuns”, a accentuat el, adăugând că trebuie ”să învăţăm să punem cursorul acolo unde trebuie” şi că este ”foarte atent” şi la drepturile omului.

Și preşedintele Comisiei parlamentare de control asupra activităţii SRI, Georgian Pop, a dorește înăsprirea legii cu privire la terorism și puteri sporite pentru „servicii”.

Potrivit Mediafax, acesta a spus că Franţa şi Belgia şi-au înăsprit legislaţia de prevenţie în domeniu şi că este necesară o aliniere a cadrului normativ şi în România.

”Pe această estimare a creşterii numărului de persoane suspecte de terorism care vor tranzita România, pentru a fi eficienţi pe munca de prevenţie şi contracarare, legea cartelelor PrePay şi legea securităţii cibernetice vor fi nişte instrumente juridice eficiente pentru a putea să facem prevenţie în România”, a accentuat Pop.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Silvia Gerea, psiholog și psihoterapeut în Londra: „Mă bucur să văd că românii din Anglia vor să evolueze”

Furau carne din supermarket