in

Iohannis, înaintea summitului pentru Brexit de la Bruxelles: „Cred că până la urmă se va accepta o prelungire”

Președintele Klaus Iohannis participă, miercuri, 10 aprilie, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului European pe tema procesului de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană.

La sosirea la Consiliul European, Iohannis a vorbit despre scenariile luate în calcul pentru Brexit, scrie Digi 24.

„Cred că până la urmă se va accepta o prelungire. Încă sunt discuții și asta va fi tranșat doar în plen, dacă această prelungire va fi mai degrabă scurtă sau mai degrabă lungă. Cu siguranță se vor purta discuții și pe garanții. Avem nevoie de câteva lucruri foarte clare din partea Marii Britanii. În această etapă nu prevăd efecte de vreun fel special, atâta timp cât ne aflăm în perioada de prelungiri. Am speranța că vom avea un acord în final și lucrurile vor fi foarte bine prevăzute. Chiar și în cazul unui Brexit fără acord, suntem în stare să negociem interesul nostru, în special al românilor din Marea Britanie, într-un mod corespunzător.

Pe 9 mai se va întâmpla ce este planificat. Vom discuta despre viitorul UE, cu sau fără prietenii noștri din Marea Britanie. Cu siguranță, într-o formă sau altă, Marea Britanie va face parte din viitorul nostru”, a declarat Iohannis.

Șefii de stat și de guvern vor discuta în format UE27 ultimele evoluții în acest dosar, precum și solicitarea transmisă de premierul britanic Theresa May, prin scrisoarea din 5 aprilie, privind amânarea retragerii Regatului Unit din Uniune.

Ambasadorul Dan Mihalache: „Românilor nu li se face o favoare pentru că lucrează sau studiază în Marea Britanie”

Brexit de Halloween. UE acceptă întârzierea ieșirii Regatului Unit până la 31 octombrie