in

Marea Britanie, cel mai mare val de imigranți înregistrat până acum. Românii, cei mai mulți nou-veniți în Regat

Marea Britanie s-a confruntat cu cel mai mare număr de imigranți din istorie, în perioada iunie 2015-iunie 2016, arată ultimul raport al Biroului Național de Statistică (ONS).

Numărul celor care au sosit în Regatul Unit până la referendumul pentru ieșirea din UE s-a ridicat la 650.000, 284.000 fiind cetățeni europeni.

De asemenea, migrația netă, ce reprezintă diferența dintre cei veniți și cei plecați a scăzut cu doar 1.000 de persoane, de la  336.000 în anul precedent, la 335.000.

Din cei 284.000 de europeni, 189.000 au venit pentru a-și căuta un loc de muncă, potrivit ONS.



„Imigrația cetățenilor români și bulgari își continuă trendul ascendend din ultimi ani, iar în 2015, România a reprezentat cea mai comună țară de reședință anterioară sosirii în UK, a declarat Nicola White, șef al departamentului Imigrație Internațională din cadrul ONS.

Ea a mai spus că este prea devreme să se pronunțe în ce fel a afectat imigrația rezultatul referendumului pentru Brexit.

Astfel, potrivit ONS, numărul cetățenilor români sosiți în Marea Britanie în perioada iunie 2015-iunie 2016 a reprezentat 10% din totalul imigranților din Uniunea Europeană.

 

De asemenea, s-a înregistrat o creștere a numărului de cetățeni în căutare de muncă  care au sosit din țări precum Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Italia, Luxemburg, Țările de Jos, Portugalia, Irlanda, Spania și Suedia.

Boris Johnson: ”Imigranţii ilegali să rămână şi după Brexit”. Vezi însă în ce condiții

Un Lord englez le spune britanicilor de ce au nevoie de imigranți: „Voi sunteți extrem de proști”

Actorul Michael Douglas, la CNN: «Am auzit doar limba română pe şantierele din Londra!»

Vești bune din surse anonime: „Cetățenii europeni din UK nu vor fi deportați după Brexit”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Londonezii îi taxează pe conservatori din cauza Brexit. Lovitură usturătoare pentru Theresa May

După exemplul Marii Britanii. Ce alte țări ar putea să părăsească UE în următorii 10 ani?