in

Produsele tradiţionale românești sunt tot mai apreciate în Marea Britanie

Mai mulţi producători clujeni de alimente tradiţionale au început să exporte în Marea Britanie mezeluri, şuncă, brânzeturi, gemuri sau sucuri naturale, se arată pe site-ul România Actualități.



Afacerile se dezvoltă în ciuda recentelor probleme cu care s-a confruntat domeniul alimentar, de la carnea de cal și până la produsele lactate infestate. Mai mulţi producători clujeni de alimente tradiţionale au participat recent la un târg de profil din Londra, acolo unde au și semnat contracte cu oameni de afaceri din Marea Britanie.

Astfel, un producător de mezeluri tradiţionale îşi va deschide un lanţ de magazine în Londra. Altul a semnat un contract de distribuţie cu un mare depozit alimentar din Capitala britanică. Cei mai mulţi dintre ei au şi semnat contracte cu companii britanice, iar unii au început deja să exporte mezeluri, şuncă, brânzeturi, dar şi gemuri ori sucuri naturale.

Britanicii apreciazaă alimentele produse, despre care spun că sunt de calitate şi au preţuri bune. Un profesor de la Universitatea Oxford Brookes, Paul Bloomfield, este unul dintre cei mai devotaţi promotori ai gastronomiei ardeleneşti. El a convins mai multe restaurante importante din Londra să preia în meniurile lor produse tradiţionale româneşti.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Cod roşu de inundaţii, pe Jiu. Mii de oameni izolaţi şi case luate de ape

Grecia și-a vândut ambasada din Londra