in

Theresa May mai primește o lună de la Bruxelles ca să își facă temele pentru Brexit. „Progresele sunt insuficiente”

Liderii UE au apreciat că progresele făcute de Marea Britanie cu privire la proiectul pentru Brexit nu sunt suficiente și nu are niciun sens să fie luate în discuție la summitul din această săptămână de la Bruxelles.

Astfel, Theresa May va trebui să vină cu un proiect reînnoit, în luna noiembrie, când va avea loc la Bruxelles un summit special consacrat Brexit, scrie Financial Times.

Decizia s-a luat la cina comună de miercuri seara, unde liderii europeni și-au exprimat supărarea față de paralizia politică de la Westminster.

Theresa May a declarat liderilor UE27, reuniți la Bruxelles, pentru summit, că este încrezătoare că s-a făcut un progres, dar mai mulți lideri au părăsit cina spunând că nu a obținut nimic pentru ca cele două părți să ajungă la un consens.

Liderii au subliniat că s-au făcut progrese insuficiente pentru a convoca o întâlnire specială în săptămânile următoare.

Michel Barnier, negociatorul șef al UE, a declarat: „Avem nevoie de timp, avem nevoie de mult mai mult timp și vom continua să lucrăm în săptămânile următoare cu calm și răbdare”.

„Am arătat că putem lua decizii dificile împreună constructiv”, a spus Theresa May. „Ultima etapă va necesita curaj, încredere și lidership de ambele părți”, a continuat ea.

Antonio Tajani, președintele Parlamentului European, a declarat, în schimb, că May nu a adus „nimic nou în conținut”, dar că există o dorință de a continua negocierile cu Marea Britanie.

Mark Rutte, premierul olandez, a declarat că a admirat „tenacitatea” doamnei May. „Ca profesionist politic, sunt impresionat”, a spus el.

UE propune Marii Britanii prelungirea perioadei de tranziție post-Brexit. Ce răspuns a dat Theresa May

Tristul adevăr! La fiecare 3 minute, un român pleacă din țară

Primul Festival „Diaspora are talent” din Anglia, organizat în cinstea Centenarului.