in

Un oficial european aruncă bomba. Brexit-ul poate fi oprit!

Președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, a declarat că britanicii vor fi primiți cu brațele deschise înapoi, dacă rezultatul alegerilor legislative anticipate din 8 iunie va arăta dorința lor de a renunța la ieșirea din UE.

„Dacă Marea Britanie va dori să rămână, toată lumea va fi pentru. Eu voi fi foarte bucuros”, a declarat Tajani pentru The Guardian.

„Decizia finală aparține celor 27 de state membre, însă toată lumea va fi pentru”, este de părere Tajani, aflat la Londra pentru o întrevedere cu premierul Theresa May.



Pe de altă parte, Theresa May a dat asigurări, atunci când a declanșat ieșirea Marii Britanii din UE , că nu există cale de întoarcere, orice s-ar întâmpla pe plan politic în Regat.

Ultimele sondaje de opinie arată un avans de 20% al conservatorilor în fața opoziției laburiste.

Liberal-democrații și naționaliștii scoțieni din SNP, pro-UE, speră să atragă voturile alegătorilor eurofili, în condițiile în care 48% dintre britanici au votat împotriva ieșirii din UE.

Tajani a apreciat că cetățenii țărilor din UE de pe teritoriul Marii Britanii ar trebui să beneficieze de „aceleași drepturi”, înainte și după Brexit.

„Este important să facem în așa fel încât Brexit-ul să nu aibă efect negativ asupra vieții lor. Pentru noi, aceasta este o prioritate și o linie roșie”, a declarat el.

Președintele Consiliului European compară Brexit-ul și alegerile anticipate cu un film de Hitchcock

BREXIT-UL SE CLATINĂ! LOVITURĂ DE TEATRU: Theresa May anunță alegeri anticipate în luna IUNIE

Video EXCLUSIV. Ministrul pentru Românii de Pretutindeni, despre consecințele Brexit: „Înregistrarea ca rezident permanent e foarte importantă”

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Avocatul român Remus Robu strânge bani pentru persoanele accidentate la coloană

Zeci de șoferi români din Bristol locuiesc într-un azil de bătrâni părăsit. Suspiciuni de sclavie modernă