in

Boris Johnson ȘOCHEAZĂ Europa: Compară războiul din Ucraina cu BREXITUL

boris johnson brexitul

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a șocat Uniunea Europeană, după ce a comparat lupta ucrainenilor împotriva invaziei ruse Brexitul, când britancii au „ales libertatea”, relatează BBC.

Într-un discurs ținut sâmbătă la congresul Partidului Conservator, ce are loc la Blackpool, premierul britanic a afirmat că este „instinctul poporului englez, ca și al poporului ucrainean, de a alege libertatea”. El a dat ca exemplu recent referendum pentru Brexit din iunie 2016.

„Atunci când britanicii au votat pentru Brexit, în număr atât de mare, nu cred că a fost pentru că erau ostili străinilor. A fost pentru că voiau să fie liberi să facă lucrurile diferit și pentru ca țara să se poată conduce singură”, a spus Boris Johnson.

Comparație șocantă cu Brexitul, făcută de Boris Johnson

Declarațiile ministrului britanic au suscitat reacții dure, fostul președinte ale Consiliului European, polonezul Donald Tusk, scriind pe Twitter că ele „îi ofensează pe ucraineni, pe britanici și bunul simt”.

La rândul său, fostul negociator european Guy Verhofstadt considerăm „nebunească” această comparație făcută de Boris Johnson, el subliniind că „ucrainenii vor mai multă libertate și să se alăture UE!”.

Și diplomația franceză a reacționat: „Dacă aș fi britanic, mi-ar fi rușine. În calitate de diplomat francez, nu voi comenta pe Twitter”, a scris pe rețeaua socială Philippe Errera, director general pentru afaceri politice și de securitate al Quai d’Orsay.

Avertisment în Marea Britanie: Acordurile Brexit nu aduc „beneficii economice reale”

Într-un comentariu tot pe Twitter, deputatul britanic conservator Tobias Ellwood a afirmat că: „Dacă vrem să-l învingem pe Putin, avem nevoie de un leadership și de o unitate internaționale”.

„A compara lupta poporului ucrainean contra tiraniei lui Putin cu poporul britanic care a votat pentru Brexit dăunează la nivelul leadership-ului politic pe care începem să-l arătăm”, a scris Ellwood, care este și președinte al Comisiei pentru apărare a parlamentului, notează AFP, citată de Agerpres.

Reacționând la afirmațiile premierului britanic, ministrul de finanţe Rishi Sunak a declarat duminică la SkyNews că nu consideră comparabile cele două situații.

„În mod evident, ele nu sunt direct analoage și nu cred că prim-ministrul a spus că ele ar fi direct analoage”, a comentat Sunak.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 2 In medie: 1]
Bătălia pentru cumpărarea Clubului Chelsea a început. A trecut termenul limită pentru depunerea ofertelor

Bătălia pentru cumpărarea Clubului Chelsea a început. A trecut termenul limită pentru depunerea ofertelor

Român din Anglia condamnat cu suspendare după ce a fost prins de patru ori la volan fără permis

Român din Anglia condamnat cu suspendare după ce a fost prins de patru ori la volan fără permis