in

Brexit: Marea Britanie și UE „sunt aproape de un compromis cu privire la drepturile de pescuit”. Acord comercial în câteva săptămâni?

Marea Britanie și Uniunea Europeană sunt aproape de o înțelegere privind drepturile de pescuit post-Brexit care ar permite încheierea unui acord comercial înainte de sfârșitul anului, dezvăluie Daily Mail.

Se pare că cele două părți sunt de acord cu un compromis care să permită Regatului Unit să-și țină promisiunea de a prelua controlul apelor sale teritoriale, permițând în același timp accesul ambarcațiunilor din UE.

În timp ce pescuitul reprezintă o mică parte a economiei Marii Britanii, importanța sa simbolică a făcut ca acesta să apară ca unul dintre punctele cheie ale acordului dintre cele două părți.

La acest moment, arată sursele publicației citate, se examinează un plan care utilizează un „atașament zonal”, în care cotele sunt stabilite pe baza calculelor stocurilor de pește din apele ambelor părți, a raportat Bloomberg.

Acest lucru ar permite bărcilor britanice să prindă în mod semnificativ mai mulți pești decât fac în prezent și ar amâna, de asemenea, deciziile privind cotele exacte pentru bărcile UE – în principal franceze – până la încheierea unui acord.

Negociatorii Uniunii Europene și ai Marii Britanii urmează să continue discuțiile la Bruxelles, săptămâna aceasta, semn că ambele părți continuă să facă presiuni pentru a evita o despărțire fără un acord comercial după expirarea perioadei de tranziție, pe 31 decembrie.

Dublin: Acordul post-Brexit dintre Marea Britanie și UE ar putea fi gata în două săptămâni

Ministrul francez pentru UE a avertizat Marea Britanie să privească „imaginea de ansamblu” cu privire la șansele unui acord cu privire la pescuit. Parisul a fost principala forță motrice din spatele încercărilor de a permite bărcilor UE să continue pescuitul în apele britanice, după decembrie.

Lira Sterlină a scăzut la un minim de aproape patru săptămâni față de dolar, în această dimineață, după ce Boris Johnson a anunțat noul lockdown național pentru Anglia, dar analiștii au spus că speranțele unui acord Brexit au împiedicat o scădere mai mare a monedei britanice.

Lira sterlină a fost cu 0,5% mai mică, fiind cotată la 1,2887 USD până la 9,30 dimineața, după ce mai devreme a atins cel mai scăzut nivel de la 7 octombrie, la 1,2854 USD. Față de euro, lira a scăzut cu 0,6%, la 90,40 pence.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Londra: Cum s-a folosit un cuplu de români de copilul lor de șase ani pentru a fura un ceas de aur de zeci de mii de lire sterline de la magazinul Harrods

Panică în Londra, după anunțarea unui nou lockdown. Cozi imense la supermarketuri, rafturile încep să se golească