in

Brexit: O piață de 1 miliard de euro pe zi se mută din Marea Britanie în UE

Industria financiară de la Londra a primit o grea lovitură după ce operatorul bursier Intercontinental Exchange Inc. a decis să își mute piața pentru certificatele europene de emisii de gaze cu efect de seră, estimată la o valoare de 1 miliard de euro pe zi, din Marea Britanie în UE (Olanda), informează Agerpres.

Președintele ICE Futures Europe, Stuart Williams, a spus că decizia de a muta aceste afaceri în Uniunea Europeană va ajuta traderii și investitorii „să gestioneze riscurile la adresa prețurilor în cea mai eficientă manieră”.

Piața certificatelor europene de emisii de gaze cu efect de seră este o componentă cheie a eforturilor UE de combatere a schimbărilor climatice. Într-un comunicat de presă difuzat luni, ICE a precizat că volumul contractelor futures și opțiunilor tranzacționate s-a dublat începând din 2015.

Decizia mutării aceste piețe de la Londra în Olanda afectează încercările Marii Britanii de a deveni o forță în acest domeniu, după Brexit.

Brexit: Mărfuri mai scumpe cu până la 50% din cauza noilor formalități vamale

Mutarea în Olanda vine după ce perioada de tranziție de după Brexit s-a încheiat la 31 decembrie 2020, ceea ce a a afectat puternic tranzacțiile cu acțiuni europene efectuate la Londra. Acțiunile europene s-au mutat de la Londra la Amsterdam şi Paris iar unele contracte derivate au părăsit complet Europa în favoarea platformelor de pe Wall Street.

Ultima decizie este o lovitură pentru încercarea guvernului britanic de a deveni un centru pentru finanțarea sustenabilă. În viziunea sa pentru evoluţia sectorului serviciilor financiare după Brexit, ministrul de Finanţe, Rishi Sunak, a declarat că vrea să facă din Marea Britanie „un lider mondial în utilizarea finanțării sustenabile”.

Problema principală pentru piața certificatele de emisii de gaze cu efect de seră este lipsa unor decizii de „echivalență” din partea UE, care ar fi făcut mai ieftin și mai ușor pentru traderi să continue să facă tranzacții de la Londra. Chiar dacă oficialii din UE și Marea Britanie continuă să discute cum să coopereze în viitor cu privire la serviciile financiare, Bruxellesul a semnalat că nu se grăbește să ofere decizii de „echivalență” care ar permite firmelor britanice din Londra să ofere servicii financiare pe piața UE.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Marea Britanie. HMRC a prelungit termenul depunerii online a formularelor „Self Assessment”. Ce penalități veți plăti dacă nu v-ați achitat taxele la timp

Marea Britanie: Cea mai RECE noapte din ultimii 25 de ani. S-au înregistrat -22,9 grade Celsius. Rămân în vigoare avertizările de cod galben